x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lider PSD: Este foarte grav că opt state UE au impus românilor restricții

Lider PSD: Este foarte grav că opt state UE au impus românilor restricții

09 Iul 2020   •   11:56
Lider PSD: Este foarte grav că opt state UE au impus românilor restricții

Este foarte grav faptul că opt state din UE au impus deja românilor măsuri de restricționare în diferite forme, inclusiv cu obligativitatea de autoizolare, din cauza modului deficitar în care Guvernarea liberală a gestionat criza COVID-19, a declarat, joi, europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

 

„Este foarte grav faptul că opt state din UE au impus deja românilor măsuri de restricționare în diferite forme, inclusiv cu obligativitatea de autoizolare, din cauza modului deficitar în care Guvernarea liberală a gestionat criza COVID-19. Acest lucru demonstrează că reprezentanții executivului sunt incapabili să dialogheze cu statele partenere din UE. Mai mult, guvernanții constată aceste impuneri și nu fac nimic pentru a remedia situația. Interesant este că mersul lucrătorilor români în unele din aceste state este în continuare facilitat prin lipsa de reacție a autorităților în a veghea la aplicarea legislației europene și naționale în materie de muncă”, a scris pe Facebook Victor Negrescu.

El a precizat că a decis să interpeleze Comisia Europeană asupra acestui subiect solicitând implementarea unui standard omologat la nivelul Uniunii Europene.

„În același timp am solicitat Consiliului UE și președinției germane să discute această problematică la viitoarele reuniuni ministeriale de profil. Slaba guvernare liberală și incapacitatea sa în a gestiona criza COVID-19 nu trebuie să conducă la degradarea statutului românilor în Uniunea Europeană. Țara noastră are nevoie de o politică externă și europeană serioasă axată inclusiv pe apărarea drepturilor cetățenilor noștri care de fapt reprezintă principala carte de vizită a României în străinătate”, a conchis europarlamentarul PSD.

Mediafax

×
Subiecte în articol: victor negrescu