x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lucian Romașcanu (PSD): Legea carantinei e o nenorocire, legiferează abuzul suprem

Lucian Romașcanu (PSD): Legea carantinei e o nenorocire, legiferează abuzul suprem

09 Iul 2020   •   12:14
Lucian Romașcanu (PSD): Legea carantinei e o nenorocire, legiferează abuzul suprem
Sursa foto: Foto: Antena 3

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD susține că Legea carantinei și izolării va fi votată joi în plenul Camerei Deputaților, dar ea nu poate fi votată în forma Guvernului, pentru că ar fi o nenorocire.

Social-democratul Lucian Romașcanu a criticat legea carantinei și izolării, trimisă de Guvern la Parlament.

„Această lege poate să vă afecteze dvs., personal, drepturile, într-o asemenea măsură, încât dacă ați fi pus în situația să votați această lege, v-ați gândi de trei ori înainte. Nu există posibilitatea de a legifera puterea abuzului suprem în statul român pe repede înainte”, a declarat la RFI Lucian Romașcanu.

Întrebat despre ce abuz e vorba, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns: „Abuzul este peste tot. Dacă OMS-ul dă stare de pandemie, pe dvs. vă poate lua din casă și vă poate interna. Dacă nu aveți nici un simptom, nimic și sunteți într-o zonă care e considerată de către stat zonă de risc, dvs. puteți fi supus tratamentului, împotriva voinței dvs”.

La replica jurnalistului că asta este o interpretare personală discutabilă, Lucian Romașcanu a replicat: „Eu vă spun ce scrie în lege, nu este deloc o interpretare personală, citiți-o!”.

Întrebat dacă legea carantinei și izolării va fi votată de Parlament în forma primită de la Guvern, social-democratul a răspuns: „Sub nici o formă. Este legiferarea abuzului, în loc să fie legiferarea protecției oamenilor (...). Între timp, se lucrează la amendamente la această lege. Cu certitudine, se va vota astăzi în plenul Camerei Deputaților, dar ea nu poate fi votată în forma în care a trecut, pentru că pentru mine, pentru dvs., pentru familiile noastre ar fi o nenorocire”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: lucian romascanu