x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ludovic Orban: „Aviația comercială trebuie susținută pentru că a fost puternic afectată de pandemie”

Ludovic Orban: „Aviația comercială trebuie susținută pentru că a fost puternic afectată de pandemie”

14 Mai 2021   •   10:50
Ludovic Orban: „Aviația comercială trebuie susținută pentru că a fost puternic afectată de pandemie”
Sursa foto: Lucian Alecu

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, însoțit de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode efectuează o vizită de lucru în judeţul Cluj, la obiective importante, printre care și la Aeroportul „Avram Iancu”.  

 

„Aviația comercială a fost puternic lovită de pandemie. Am încercat să venim cu măsuri de susținere economică astfel încât să depășim șocul pandemiei care a lovit puternic sectorul aviației comerciale. Odată cu revenirea la normalitate, trebuie să susținem toate modurile de transport, dar mai ales cel aerian. Aeroporturile sunt extrem de importante. Creșterea traficului pe aeroporturi îți arată nivelul de dezvoltare economică, pentru că asta înseamnă că vin turiști, investitori. Aeroportul din Cluj e un model de dezvoltare, care a crescut spectaculos în ultimii ani, iar odată cu revenirea la normalitate își va reveni, astfel încât să devină unul dintre cele mai importante din zonă”, a spus Orban.

×
Subiecte în articol: ludovic orban