x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Turiști români aflați în Creta și Santorini, confirmați pozitiv pentru COVID-19

MAE: Turiști români aflați în Creta și Santorini, confirmați pozitiv pentru COVID-19

18 Iul 2020   •   15:23
MAE: Turiști români aflați în Creta și Santorini, confirmați pozitiv pentru COVID-19

Ministerul Afacerilor Externea anunță că în cursul zilei de vineri, 17 iulie, Ambasada României la Atena a fost notificată cu privire la doi cetățeni români aflați în Insula Creta și care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testului efectuat la intrarea în Grecia.

Turiștii au fost transferați în unitatea hotelieră în care își vor efectua carantina, împreună cu membrii de familie, tot cetățeni români.

De asemenea, misiunea diplomatică a fost notificată cu privire la un cetățean român aflat în insula Santorini, confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testării la intrarea în Grecia.

MAE reamintește că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

De asemenea, conform informațiilor comunicate în mod public de către autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, MAE subliniază că formularul electronic (Passenger Locator Form) poate fi completat inclusiv în cursul zilei anterioare intrării pe teritoriul Greciei.

În ceea ce privește situația din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic, aflați la fața locului, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, în acest moment, pe o lungime de 1,5 km, timpul de așteptare fiind de aproximativ 1 oră. Accesul autoturismelor se realizează pe două benzi.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: turiști români infectați