x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: Mobilizare generală pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus

MAI: Mobilizare generală pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus

03 Iul 2020   •   17:04
MAI: Mobilizare generală pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a convocat, vineri, o ședință în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii de structuri centrale și teritoriale, pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat al MAI.

„Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecţie sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reuşit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenţi în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine şi să ne implicăm în protejarea sănătăţii românilor. Altfel, viaţa noastră socială şi economică va fi bulversată. Vă cer să acţionaţi cu profesionalism şi rigurozitate, dar şi cu atenţie, pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranţă", a spus Marcel Vela în cadrul videoconferinței.  

În cadrul şedinţei s-a stabilit ca la nivelul fiecărui judeţ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situaţia specifică şi să intensifice activităţile de verificare şi depistare a celor care nu respectă regulile de protecţie sanitară.

De asemenea, s-a dispus ca prima întâlnire a membrilor grupelor de coordonare operativă să aibă loc imediat după încheierea şedinţei convocate de conducerea MAI.

Astfel, sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui județ vor fi organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară.

În situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancţionare, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici.

Conducerea MAI a cerut structurilor responsabile să ia măsuri suplimentare mai ales la sfârşit de săptămână.

×
Subiecte în articol: măi coronavirus