x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași se retragere de la conducerea unității

Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași se retragere de la conducerea unității

19 Noi 2020   •   12:59
Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași se retragere de la conducerea unității
Sursa foto: Victor Stroe

Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, economistul Ioan Bârliba, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că se retrage de la conducerea unității medicale după expirarea contractului.

„După cum ştiţi, un manager de spital are un contract de management semnat între ministrul Sănătăţii şi managerul spitalului. Eu am dat acest concurs în urmă cu trei ani. Mai exact, pe 18 noiembrie pe 2017. Contractul meu de management expiră pe 18 decembrie. În acest context iau în calcul să nu mai particip la un nou concurs şi să îmi închei, să spun aşa, socotelile cu Spitalul "Sf Spiridon" după ce 14 ani şi jumătate am coordonat această echipă minunată. Am spus că iau în calcul acest lucru şi am vrut să ştiţi dvs. şi să nu aflaţi din diverse surse ce anume se mai zvoneşte", a declarat Ioan Bârliba.

Acesta a specificat că a luat această decizie fiind rugat de „consiliul de administrație al familiei”.

„Haideţi să spunem aşa: poate şi starea mea de oboseală, poate e nevoie de sânge mai tânăr, s-a vehiculat această expresie de sânge tânăr şi, nu în ultimul rând, consiliul de administraţie al familiei a fost cel care m-a rugat să iau această decizie pentru că simt nevoia să fiu alături de ei. Eu am 61 de ani (...) şi cred că pot să mai fac şi altceva. Ceea ce am putut să fac pentru acest spital, cu modestia cuvenită, am făcut. Sunt oameni minunaţi în acest spital", a mai spus acesta.

×
Subiecte în articol: spitalul sf spiridon iasi ioan barliba