x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Măştile de la Unifarm, bune pentru zugravi, nu pentru bolnavi! Se cere demisia directorului

Măştile de la Unifarm, bune pentru zugravi, nu pentru bolnavi! Se cere demisia directorului

23 Iun 2020   •   20:28
Măştile de la Unifarm, bune pentru zugravi, nu pentru bolnavi! Se cere demisia directorului

Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere ministrului Sănătăţii să îl demită din funcţie pe directorul companiei Unifarm, Adrian Ionel. Acesta este acuzat de luare de mită.

Ungureanu susține că Unifarm a vândut măști non-medicale, menționând că este vorba despre măști FFP2.

”29 de lei plus TVA erau aceste măşti, care erau vândute ca fiind FFP2, dar de fapt erau măşti non-medicale, folosite pentru zugravi”, a spus Ungureanu.

Acesta a precizat că a văzut facturi pe care scria preţul şi, la final, certificate de conformitate, „ori acele certificate nu există, nu venea marfa cu acel certificat de conformitate”.

Procurorii DNA au deschis un dosar penal şi l-au pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, pe Adrian Ionel.

Acesta e acuzat că ar fi cerut mită de la o firmă 760.000 de euro în luna martie pentru a facilita achiziţia de măşti şi combinezoane pentru combaterea epidemiei de coronavirus, deşi măştile erau neconforme.

Ionel este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

”Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Unifarm, Adrian Ionel.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: măști UNIFARM