x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mesaj disperat al unei asistente din Galaţi: Vă cerem, IMPERIOS, găsiţi modalităţi să ne testaţi

Mesaj disperat al unei asistente din Galaţi: Vă cerem, IMPERIOS, găsiţi modalităţi să ne testaţi

28 Apr 2020   •   18:01
Mesaj disperat al unei asistente din Galaţi: Vă cerem, IMPERIOS, găsiţi modalităţi să ne testaţi
Sursa foto: Facebook Gabriela FIrea

O asistentă din Galaţi cere testarea cadrelor medicale: „Avem colege care de 3 săptămâni nu şi-au văzut copiii, pentru că au ales să stea la hotel, să nu-şi expună familiile. Aceste persoane sunt în pragul depresiei, pentru că nu se zăreşte, nicicum, luminiţa de la capătul tunelului”.

Asistenta a postat pe Facebook un mesaj adresat autorităţilor locale şi centrale.

În numele colegilor ei, asistenta cere ca personalul medical din spitalul gălăţean să fie testat pentru depistarea COVID-19. Ea spune că oamenii sunt la capătul răbdării deoarece nu ştiu dacă s-au infectat. De aceea, numeroşi angajaţi ai spitalului au decis să nu meargă acasă şi de trei săptămâni locuiesc la hotel.

„Nemulţumirea noastră este că, deşi solicităm de ceva timp TESTAREA PERSONALULUI, nu primim niciun răspuns. Avem 3 săptamâni de expunere, avem cel puţin un cadru medical infectat (spun cel puţin, pentru că doar atunci când acesta a prezentat simptome a fost testat şi a ieşit pozitiv). Acest cadru a intrat în contact cu numeroase alte persoane în spital. Avem colege care de 3 săptămâni nu şi-au văzut copiii, pentru că au ales să stea la hotel, să nu-şi expună familiile. Aceste persoane sunt în pragul depresiei, pentru că nu se zăreşte, nicicum, luminiţa de la capătul tunelului, nu ştiu cât va mai dura aceasta situaţie. Vă cerem, IMPERIOS, găsiţi modalităţi să ne testaţi”, a scris Angy Simona pe Facebook.

Angajata spitalului spune că ea şi-a asumat riscul de a se duce acasă la finalul programului.

Ea mai spune că numeroşi colegi sunt nemulţumiţi deoarece văd la televizor politicieni şi înalte feţe bisericeşti care beneficiază de testări pentru că ar fi putut să intre în contact cu persoane infectate.

„Eu nu înţeleg de ce, când un politician a fost infectat, a fost testat tot parlamentul, când un nu ştiu ce a fost infectat, a fost testat tot clerul bisericesc din jurul său! NOI, CARE INTRĂM ZILNIC în contact cu bolnavi, avem dreptul să fim testaţi? Sau avem doar obligaţii şi directive clare şi indiscutabile, ca pe vremea comunistă? Găsiţi, vă rugăm, resurse să ne testaţi, sa putem veni acasă în siguranţă şi să ne putem îmbrăţişa copiii”, a concluzionat angajata spitalului gălăţean.

În ultimele trei săptămâni, la Spitalul CFR din Galaţi au fost internate numeroase persoane infectate cu virusul COVID-19, în special rezidenţi ai căminului de bătrâni în care a fost declarat focar.

Sursa: Mediafax

×