x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de oameni la mitingul maghiar de la Sfântu Gheorghe:"Nu loviţi în trecutul nostru şi nu ne confiscaţi viitorul!”

Mii de oameni la mitingul maghiar de la Sfântu Gheorghe:"Nu loviţi în trecutul nostru şi nu ne confiscaţi viitorul!”

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    01 Sep 2012   •   14:14
Mii de oameni la mitingul maghiar de la Sfântu Gheorghe:"Nu loviţi în trecutul nostru şi nu ne confiscaţi viitorul!”

Peste 15.000 de persoane au participat, sambata, la Sfantu Gheorghe, la ceea ce a fost anuntat drept cel mai amplu miting de protest al maghiarilor din Romania din ultimii 15 ani. Protestul, organizat in fata Colegului Szekelz Miko din oras, a fost unul la adresa justitiei din Romania, care, potrivit organizatorilor mitingului, a luat o decizie care ar putea crea un precedent grav, al ceea ce am putea numi "renationalizare'. Este vorba despre sentinta Judecatoriei din Buzau, care a anulat actul de retrocedare a colegului catre Eparhia Reformata din Ardeal si i-a condamnat la pedepse cu inchisoarea pe membrii comisiei de retrocedare.

Bisericile istorice maghiare din Transilvania, dar si UDMR, Partidul Civic Maghiar si Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania au organizat acest amplu protest, anuntand din timp ca mizeaza pe participarea a peste 10.000 de persoane, ceea ce s-a si intamplat. Organizatorii au anuntat, ca si liderul UDMR, de altfel, prezenta la Sfantu Gheorghe a peste 25.000 de oameni, dar Prefectura Covasna si organele de ordine au estimat o participare de circa 10.000 de persoane. Manifestatia a durat peste doua ore, desfasurandu-se la orele pranzului, intr-o zi senina si soare dogoritor, dar nu a fost marcata de incidente, in ciuda tuturor zvonurilor care au circulat, referitoare la posibile provocari. Ceea ce, de altfel, a atras la Sfantu Gheorghe prezenta a numeroase forte de ordine, multe dintre acestea detasate din alte localitati cu o zi inainte. Orasul a fost minutios pregatit pentru protest, zonele de acces pentru manifestanti fiind bine delimitate, iar accesul in zona centrala, unde se afla si colegiul, a fost blocat pentru autoturisme. Organizatorii manifestatiei au instalat mai multe puncte in oras pentru strangerea de semnaturi de protest la adresa deciziei instantei, care, este de notat, nu este una definitiva.

Mitingul s-a incheiat cu o declaratie in care se cere oprirea renationalizarilor. Textul declaratiei a fost citit de episcopul auxiliar al Eparhiei Reformate din Ardeal, Kato Bela, si arata ca maghiarii din toata Romania protesteaza fata de aceasta sentinta, pe care o considera o nedreptate la adresa comunitatii maghiare. Declaratia urmeaza sa fie prezentata forurilor interne si internationale si solicita in mod expres respectarea dreptului la proprietate. "Protestam fata de condamnarea pe nedrept a lui Markó Attila, a lui Marosán Tamás si a lui Silviu Clim, membrii Comisiei Nationale de Retrocedare. Este inacceptabil ca oamenii sa fie condamnati la inchisoare pentru munca cinstita. Consideram revoltatoare incercarile repetate ale statului roman de a priva comunitatea de mostenirea noastra. Cerem autoritatilor romane competente sa opreasca renationalizarea ilegala a Colegiului Székely Mikó", se arata in manifestul care a incheiat mitingul de la Sfantu Gheorghe.

Printre participantii la protestul de la Sfantu Gheorghe s-au numarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, europarlamentarul Tokes Laszlo, precum si reprezentanti de frunte ai tuturor cultelor maghiare, care, de la tribuna adunarii, au facut apel catre membrii comunitatii maghiare sa-si apere drepturile si proprietatile mostenite.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca in cazul Miko se poate vorbi despre o "renationalizare' ce poate crea un "precedent periculos'. "Daca se creeaza un precedent, orice bun retrocedat poate fi renationalizat, si noi nu vrem ca in secolul XXI principiul dreptului la proprietate sa fie lezat. In acest caz nu exista coruptie, nu exista niciun document care sa spuna ca imobilul nu a apartinut Bisericii reformate. Orice schimbare a dreptului de proprietate fara vointa si acordul proprietarului e renationalizare, iar in cazul Miko proprietarul nu e de accord cu asa ceva', a declarat Kelemen Hunor. De altfel, liderul UDMR a tinut sa indemne in discursul sau la respectarea drepturilor comunitatii maghiare, afirmand: "Nu loviti in trecutul nostru si nu ne confiscati viitorul!'

Prefectul Codrin Munteanu declara recent, potrivit Agerpres, ca nu se poate vorbi despre "renationalizare' in cazul Miko, deoarece cladirea Colegiului Szekely Miko nu va intra in proprietatea statului roman, ci va ramane a comunitatii locale, urmand sa-si pastreze in continuare destinatia actuala, cea de liceu cu predare exclusiv in limba maghiara.

In luna iunie, Judecatoria Buzau i-a condamnat la inchisoare pe trei membri ai comisiei de retrocedare sub acuzatia de abuz in serviciu contra interesului public, respectiv pentru ca ar fi retrocedat abuziv cladirea Colegiului Szekely Miko catre Eparhia Reformata din Ardeal pe baza unor documente care nu erau valabile. Recursul in acest caz va fi judecat la Curtea de Apel Ploiesti la data de 5 octombrie.

Premierul Victor Ponta s-a referit, sambata, la inceputul sedintei de Guvern, la manifestatia organizata la Sfantul Gheorghe, exprimandu-si convingerea ca "vigilentul CSM' va sesiza Inspectia Judiciara avand in vedere ca e vorba de un protest public impotriva unei decizii judecatoresti. 'Cred ca in Justitie sunt mult mai multe alte probleme pe care dumneavoastra (Mona Pivniceru - n.r.) veti putea sa le rezolvati. Una dintre ele este astazi, o manifestare publica la Sf. Gheorghe fata de o decizie a Justitiei. Sunt convins ca vigilentul CSM, atat de vigilent cu noi, va fi la fel de vigilent cand exista o manifestatie publica impotriva unei decizii judecatoresti si va sesiza Inspectia Judiciara', a afirmat prim-ministrul, citat de Agerpres.

El a aratat ca trebuie gasite solutii ca Justitia din Romania sa functioneze cat mai bine. "Cel mai important este daca romanii sunt multumiti de modul cum Justitia face cu adevarat dreptate', a completat Ponta.

×