x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Muncii: Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură

Ministrul Muncii: Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură

27 Ian 2021   •   22:23
Ministrul Muncii: Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură
Sursa foto: Lucian Alecu

Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că se încearcă să se găsească o variantă de mișcorare a lor, care să aibă și avizul Curții Constituționale.

Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, la TVR că trebuie făcută diferența între pensiile speciale și cele ocupaționale, cum sunt cele din Armata și instituțiile din sistemul de apărare.

„Pe pensii speciale avem șase categorii: evident cele mai mari pensii există pentru magistrați. De ce nu s-a reușit până acum? Nu sunt foarte mulți beneficiari, sunt 9.500 de beneficiari cu pensii speciale, dar care și-au obținut aceste pensii speciale prin diferite tipuri de lobby în Parlament, astfel încât după ce aveam o lege bazată pe contributivitate, cred că în anul 2010, în decursul timpului au tot apărut legi speciale pentru diferite categorii. Ce înseamnă? Că s-a politizat foarte tare acest subiect”, a spus Turcan.

Ministrul Muncii a spus că pentru pensiile speciale există câteva proiecții și se încearcă să se găsească o variantă care să treacă de CCR.

„Lucrăm pe diferite variante care să aducă într-un echilibru partea de contributivitate cu partea de criterii favorizante și să intre și acești beneficiari de pensii speciale în sistemul de echitate pe care îl urmărim în sistemul public. De umblat asupra lor vom umbla. De ce nu sunt atât de radicală acum? Pentru că încercăm să găsim acea formulă juridică care să ne treacă de CCR. Sunt sinceră: riscăm ca dacă intrăm cu o variantă foarte abruptă CCR ne va spune că nu se poate”, a mai spus Raluca Turcan.

În România sunt 900.000 de pensionari care au pensie minimă socială. Aproximativ 3 milioane de pensionari au o pensie aproape de salariul minim.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pensii speciale