x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: 12.000 de bucureşteni vaccinaţi la centrul drive-thru, în decurs de două săptămâni

Nicuşor Dan: 12.000 de bucureşteni vaccinaţi la centrul drive-thru, în decurs de două săptămâni

de Alice Petrescu    |    13 Mai 2021   •   15:00
Nicuşor Dan: 12.000 de bucureşteni vaccinaţi la centrul drive-thru, în decurs de două săptămâni

Un număr de 12.000 de bucureşteni s-au vaccinat anti-COVID la centrul drive-thru din Piaţa Constituţiei, în cele două săptămâni de la inaugurarea acestuia, a scris joi, pe Facebook, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Edilul le-a mulţumit celor 90 de angajaţi ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti – medici, asistenţi medicali, personal administrativ – şi voluntarilor medicinişti, care s-au implicat în procesul de imunizare şi care vor lucra în continuare, până în luna septembrie, fiind la dispoziţia celor care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19.

„Mă bucur că Bucureştiul este pe primul loc din ţară în privinţa ratei de vaccinare şi îndemn în continuare bucureştenii să meargă să se vaccineze, în Piaţa Constituţiei sau în oricare alt centru de vaccinare. Sunt convins că vom învinge epidemia şi vom reveni la normalitate”, a mai spus primarul.

 

Centrul din Piaţa Constituţiei s-a deschis pe 29 aprilie și va funcţiona până în 12 septembrie. Persoanele care doresc să se imunizeze aici pot merge doar cu actul de identitate și cu chestionarul de triaj, care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat pe site-ul RoVaccinare, la adresa https://vaccinare\u0002covid.gov.ro/chestionar-triaj-vaccinare-adulti/.Centrul funcţionează zilnic, între orele 08.00-20.00, iar pentru vaccinare va fi folosit serul Pfizer.

×
Subiecte în articol: nicusor dan