x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Nicuşor Dan: Executarea contractului pentru noul Plan Urbanistic General, supusă unei verificări de legalitate

VIDEO Nicuşor Dan: Executarea contractului pentru noul Plan Urbanistic General, supusă unei verificări de legalitate

24 Sep 2021   •   15:07
VIDEO Nicuşor Dan: Executarea contractului pentru noul Plan Urbanistic General, supusă unei verificări de legalitate

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anuntat vineri că modul de executare a contractului pentru noul Plan Urbanistic General este supus unei verificări de legalitate, care se va termina în curând.

Precizările au fost făcute în cadrul şedinţei de Consiliu General, după ce consilierul municipal PSD Adrian Vigheciu a dorit să ştie dacă PMB a semnat un contract subsecvent pentru continuarea PUG.

Totodată, Nicuşor Dan a dat de înţeles că o serie de aspecte legate de urbanism, apărute în urma suspendării PUZ-urilor coordonatoare de sector, ar putea fi abordate în următoarea şedinţă de Consiliu General, din 30 septembrie.



"În ceea ce priveşte urbanismul, o să avem o şedinţă de Consiliu General pe 30 septembrie, care o să fie convocată azi. Pe ordinea de zi o să aveţi o propunere pentru Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTUAT). Acesta este pasul necesar pentru a trece la verificarea solicitărilor cu care diverse persoane fizice şi juridice vin către PMB. În ceea ce priveşte Planul Urbanistic General, acesta este supus unei verificări de legalitate - adică, modul în care contractul este executat este supus unei verificări de legalitate care se va termina foarte curând", a mai spus edilul Capitalei

Nicuşor Dan a mai anunţat că a fost finalizată o documentaţie de sinteză, care analizează, din punct de vedere juridic şi urbanistic, PUZ-urile coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6, suspendate în luna februarie.



 

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan