x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noile măsuri care intră în vigoare de luni. Restricții pe timp de noapte și obligativitatea purtării măștii de protecție

Noile măsuri care intră în vigoare de luni. Restricții pe timp de noapte și obligativitatea purtării măștii de protecție

09 Noi 2020   •   10:32
Noile măsuri care intră în vigoare de luni. Restricții pe timp de noapte și obligativitatea purtării măștii de protecție
Sursa foto: Lucian Alecu

Începând de luni, 9 noiembrie, intră în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, închise și deschise, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Totodată, începând de luni, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, iar în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-5:00, cu următoarele excepții motivate de: 

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; 

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate,
legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Modelul declarației poate fi accesat aici

De asemenea, va fi suspendată şi activitatea teraselor care sunt închise cu un acoperiş, plafon sau tavan şi delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi al mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Mai mult, se instituie obligaţia pentru operatorii economice care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5:00 - 21:00. Prin excepţie, în intervalul orar 21:00 - 5:00 operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. De asemenea, prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

O altă măsură care intră în vigoare de luni este suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor. Prin excepţie, se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Pentru angajatorii din sistemul privat şi public cu un număr mai mare de 50 de salariaţi este instituită obligaţia organizării programului de lucru în regim telemuncă sau muncă la domiciliu. În situaţia în care nu se poate acest lucru şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv, să termine activitatea la o diferenţă cel puţin o oră.
 

×