x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OMS prezice un al treilea val al pandemiei în Europa

OMS prezice un al treilea val al pandemiei în Europa

22 Noi 2020   •   12:10
OMS prezice un al treilea val al pandemiei în Europa

Un reprezentant special al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) COVID-19 a prezis un al treilea val de pandemie în Europa la începutul anului 2021, dacă guvernele repetă ceea ce el a apreciat că reprezintă un eșec în a face ceea ce era necesar pentru a preveni valul doi, relatează Reuters.

"Nu au construit infrastructura necesară în lunile de vară, după ce au adus primul val sub control", spune David Nabarro, OMS, într-un interviu acordat ziarelor elvețiene.

„Acum avem al doilea val. Dacă nu vor construi infrastructura necesară, vom avea un al treilea val la începutul anului viitor”, a spus Nabarro, un britanic care a vrut să devină director general al OMS în 2017.

Europa s-a bucurat pe termen scurt de scăderea ratelor de infecție care acum cresc din nou: Germania și Franța au văzut sâmbătă creșterea cazurilor cu 33.000 în total, Elveția și Austria au mii de cazuri zilnic, în timp ce Turcia a raportat un record de 5.532 de noi infecții, scrie Mediafax

Nabarro a lăudat răspunsul unor țări asiatice, cum ar fi Coreea de Sud, unde numărul infecțiile este acum relativ scăzut: „Oamenii sunt pe deplin implicați, adoptă comportamente care îngreunează răspândirea virusului. Se mențin la distanță, poartă măști, se izolează când sunt bolnavi, se spală pe mâini. Protejează cele mai periclitate grupuri. ”

Nabarro a mai spus că Asia nu a relaxat restricțiile prematur. „Trebuie să așteptați până când numărul cazurilor este scăzut și să rămână scăzut”, a spus el. „Reacția Europei a fost incompletă”.

 

×
Subiecte în articol: oms Europa pandemie