x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pandemia face ravagii și în buzunare. Peste 1.300 de sancțiuni, într-o singură zi

Pandemia face ravagii și în buzunare. Peste 1.300 de sancțiuni, într-o singură zi

13 Sep 2020   •   15:43
Pandemia face ravagii și în buzunare. Peste 1.300 de sancțiuni, într-o singură zi

Mii de polițiști, jandarmi, polițiști locali, inspectori ANPC și cadre din Ministerul Sănătății, Ministerului Muncii și reprezentanți ai autorităților locale au verificat modul în care românii respectă măsurile din vremea epidemiei COVID. Au fost date amenzi de aproape 400.000 de lei în 24 de ore.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sâmbătă au fost verificați 3.058 de operatori economici și 21.150 de persoane.

În timpul controalelor au fost aplicate 1.336 sancțiuni contravenționale, în valoare de 399.331 de lei, cele mai multe, 900, fiind date persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Valoarea amenzilor a fost de 110.250 lei. Alte 66 de sancțiuni contravenționale au fost date operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în care se desfășoară activități de comerț, alimentație publică și alte servicii (terase, săli de sport etc.). Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 155.850 de lei.

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate și 370 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 133.231 lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

La controale au participat 5.026 de polițiști, 2.207 jandarmi, 566 polițiști de frontieră, 61 cadre ISU, un reprezenant IGI, 1.525 de polițiști locali, 47 de reprezentanți ANSVSA, 11 inspectori ANPC, 24 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 35 de angajați ai Ministerului Muncii și 5 reprezentanți ai autorităților publice locale.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sancțiuni pandemie