x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhul Daniel: Botezul Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii

Patriarhul Daniel: Botezul Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii

06 Ian 2020   •   14:03
Patriarhul Daniel: Botezul Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, a afirmat luni Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.

"Astăzi prăznuim Botezul Domnului. Este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Această sărbătoare este menţionată în secolul al III-lea, alături de sărbătoarea Naşterii Domnului şi de sărbătoarea Numirii Domnului. În această zi, Evanghelia ne arată legătura care există între Botezul Domnului nostru Isus Cristos în Iordan şi botezul fiecărui creştin", a spus Patriarhul Daniel, la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala Patriarhală.

El a explicat că această sărbătoare "este şi arătarea sau epifania Domnului la Iordan, dar şi arătarea presfintei Treimi", pentru că arătarea presfintei Treimi "pregăteşte botezul creştinilor".

"Arătarea preasfintei Treimi pregăteşte botezul creştinilor, pentru că spre sfârşitul activităţii sale pe pământ, înainte de a se înălţa la ceruri, Mântuitorul Isus Cristos a poruncit ucenicilor să facă ucenici din toate neamurile, adică să înveţe toate neamurile, toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să-i înveţe să păzească toate câte a poruncit el", a mai spus Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel a afirmat că "Botezul Domnului este temelia botezului creştin".

"De aceea, noi, astăzi, prăznuim deodată botezul Mântuitorului Isus Cristos în apele Iordanului, dar şi actualizarea sau înnoirea botezului nostru propriu, de aceea apa aceasta sfinţită în ziua sărbătorii botezului Domnului este gustată de creştini şi se stropesc cu această apă, aducându-şi aminte de botezul lor în numele Sfintei Treimi", a spus Patriarhul BOR.

Patriarhul a amintit că această agheasmă mare "este sfinţită o singură dată pe an şi anume în această perioadă a Bobotezei". După slujba de sfinţire a apei, Patriarhul Daniel a înaintat printre credincioşi, botezând minute în şir împrejurul catedralei.

În curtea Catedralei Patriarhale au fost amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare, de la izvorul din Parcul "Grădina Maicii Domnului", care au fost sfinţite după Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Daniel.

De asemenea, în faţa Catedralei Patriarhale a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori.

Biserica Ortodoxă celebrează pe 6 ianuarie Botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.

În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor se sfinţeşte Agheasma Mare. Creştinii ortodocşi pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie - 14 ianuarie şi la recomandarea duhovnicului. 

www.agerpres.ro 

 

Foto Lucian Alecu Jurnalul

×
Subiecte în articol: patriarhul daniel