x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pe 24 ianuarie, trenul Unirii va face legătura între Bucureşti şi Iaşi

Pe 24 ianuarie, trenul Unirii va face legătura între Bucureşti şi Iaşi

23 Ian 2020   •   17:58
Pe 24 ianuarie, trenul Unirii va face legătura între Bucureşti şi Iaşi
Sursa foto: Victor Stroe

Trenul Unirii va face legătura între Bucureşti şi Iaşi în 24 ianuarie, de Ziua Micii Uniri, şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului naţional, informează CFR Călători.

Trenul IR 1661/380 va pleca din Bucureşti, Gara de Nord, vineri dimineaţa la ora 6:25 şi va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile Ploieşti Sud (7:20), Buzău (8:27), Focşani (9:32), Tecuci (9:53), Bârlad (11:11), Vaslui (11:55), Bârnova (12:35) şi Iaşi (13:03).

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Trenul Unirii