x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 1.000 de angajați MAI, mobilizați asigurarea măsurilor de ordine publică la alegerile parțiale

Peste 1.000 de angajați MAI, mobilizați asigurarea măsurilor de ordine publică la alegerile parțiale

25 Iun 2021   •   12:39
Peste 1.000 de angajați MAI, mobilizați asigurarea măsurilor de ordine publică la alegerile parțiale

Peste 1.000 de angajați MAI vor fi mobilizați pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona celor 176 de secții de vot la alegerile parțiale care vor avea loc duminică, precizează purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„În ziua votului vor fi mobilizați peste 1.000 de angajați MAI pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de vot, cercetarea sesizărilor privind săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale și constituirea rezervelor de intervenție. Precizez că echipajele de polițiști și jandarmi vor asigura protecția celor 176 de secții de votare inclusiv în noaptea de sâmbătă spre duminică. De la nivelul IGPR și al IGJR au fost desemnați ofițeri pentru activități de sprijin a structurilor din cele 23 de județe în care se desfășoară alegeri. Astăzi (vineri - n.r.) are loc instruirea acestora și, ulterior, deplasarea către județele repartizate”, anunță purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Ea reamintește că alegătorii români își pot exercita dreptul de vot numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare, iar actele de identitate care au expirat începând cu data de 01 martie 2020, își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

De asemenea, Dajboc precizează că și la alegerile locale de duminică va fi folosit Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal.

„De la începutul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat ordinea și liniștea publică la 64 de manifestări electorale organizate în 27 de localități din 12 județe. Pentru ziua de astăzi sunt programate trei manifestări electorale. Au fost sesizate 22 de incidente electorale dintre care 14 confirmate, 4 neconfirmate și 4 în curs de verificare. În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiști până acum s-au constatat 8 infracțiuni dintre care patru pentru coruperea alegătorilor. S-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, dintre care: două amenzi în valoare de 15.600 de lei și două avertismente scrise.
Permiteți-mi să prezint acum o serie de contravenții și infracțiuni prevăzute de actele normative care privesc alegerile locale”, menționează Dajbog.

Duminică se vor organiza alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, respectiv pentru consiliul local în 36 de localități din 23 de județe.

×