x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 960.000 de doze de vaccin Pfizer ajung în România

Peste 960.000 de doze de vaccin Pfizer ajung în România

14 Iun 2021   •   09:00
Peste 960.000 de doze de vaccin Pfizer ajung în România
Sursa foto: Hepta

Aproximativ 960.000 de doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech vor ajunge în România, transmite Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

"România primeşte 964.080 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech. Dozele vor fi livrate ţării noastre în două tranşe, astfel că o parte vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marţi pe aeroportul din Cluj-Napoca. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă", adată CNAV.

Procesul de vaccinare continuă în centrele din Bucureşti şi din ţară.

Dozele sunt distribuite astfel:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 624.780 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 99.450 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 87.750 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 35.100 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 58.500 doze.

În prezent, România a primit 9.968.849 doze de vaccin produse de compania Pfizer, din c are 6.774.826 au fost utilizate.

×
Subiecte în articol: vaccin pfizer