Plătim toţi, dar nu răspunde nimeni pentru procesele pierdute la CEDO

"Am avut şi situaţii în care condamnarea României de către CEDO s-a făcut pentru că, spre exemplu, hotărârea judecătorească nu a fost motivată ori pentru că, în cazul decesului unei persoane, nu s-a făcut cum trebuie o anchetă, adică am fost condamnaţi de Curte pentru chestiuni care ţin de organele de cercetare şi de urmărire penală. Sunt şi condamnări din cauza unor nereguli comise de unii funcţionari publici, fapte care s-ar subsuma domeniului disciplinar sau penal. Acţiunea în regres (de re­cu­perare a banilor plătiţi de la bugetul statului) este prevăzută în le­gis­la­ţia românească, şi Ministerul de Fi­nan­ţe este titularul ei, nu e competen­ţa Agentului Guvernamental. Dar ştiu că au fost sesizări la Consiliul Su­perior al Magistraturii (CSM), că aco­lo se fac unele cercetări. Am aflat de­oarece de multe ori CSM ne-a ce­rut date despre procesele pierdute la CEDO, ne-au cerut hotărârile tra­du­se, dar efectiv nu ştiu ce fel de cer­ce­tări se fac acolo", ne-a declarat Agentul Guvernamental la Curtea Euro­pea­nă a Drepturilor Omului (CEDO), Horaţiu Răzvan Radu, în şe­dinţa de bilanţ al activităţii instituţiei pentru anul 2010. La rândul său, CSM ne-a precizat că, deşi nu are competenţe în exercitarea acţiunilor în regres împotriva magistraţilor pentru anumite cazuri de condamnare la CEDO, a analizat totuşi, prin Inspecţia Judiciară, cazurile cu care a fost sesizat de Ministerul Finanţelor Publice.

"În raport de competenţele legale ale Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM, singurele verificări ce ţin de atribuţiile sale pot avea ca obiect abaterile disciplinare, în virtutea principiului constituţional potrivit căruia CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor/procuro­rilor, pentru faptele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În toate cazurile, Inspecţia Judiciară a iniţiat procedura Disciplinară şi a sesizat Comisiile de disciplină cu privire la săvârşirea unor eventuale abateri disciplinare de către magistraţi.", ne-a comunicat CSM. Cum însă legea permite cercetarea disciplinară a unui magistrat numai în interiorul unui termen de prescripţie care este de un an de la săvârşirea abaterii disciplinare, "în toate cazurile cu care au fost sesizate, Comisiile de Disciplină au dispus cla­sarea, întrucât au constatat prescrisă răspunderea disciplinară a ju­de­cătorilor/procurorilor", ne-a precizat CSM. După intrarea în vigoare a OUG nr. 59/2009 nu au fost înre­gistrate sesizări ale MFP care să poată fi analizate pe fond. "Din datele statistice deţinute de CSM rezultă că majoritatea condamnărilor la CEDO nu au fost determinate de pretinse culpe profesionale ale ma­gistraţilor", a mai subliniat luni CSM.

Despăgubiri de 3,6 milioane de euro în 2010
Statul român a fost condamnat, în anul 2010, în urma hotărârilor pronunţate de CEDO, la plata unei sume de aproximativ 3,6 milioane de euro. Suma este în scădere faţă de anii precedenţi – 8 milioane de euro în 2007 şi câte 12 milioane de euro în 2008 şi în 2009. "Scăzând factura pe care o plăteşte România, s-ar putea să nu mai ocupăm un loc fruntaş în ie­rar­hia statelor condamnate la CEDO", a spus Agentul Guvernamental. Şi rata proceselor câştigate de statul ro­mân a crescut. Astfel, dacă în anul 2007 România a câştigat doar şapte ca­zuri, numărul acestora a ajuns la 17 în 2008, 31 în 2009 şi 47 în 2010. Cele mai mari despăgubiri acordate în 2010 de CEDO au fost în materia pro­prietăţii: 292.000 de euro, dispuse în cazul "Loewenton contra Ro­mâ­niei", care privea un imobil din car­tierul Cotroceni, şi 183.000 de euro în cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii contra României. Agentul Guver­na­­mental a menţionat că daunele cele mai mari din "storia condamnării Ro­mâniei" de către CEDO au fost cele dispuse în anul 2009, în valoare de peste două milioane de euro. "So­lu­ţia a fost dispusă în speţa deschisă de Camera de Comerţ şi Industrie Ti­miş, care revendica peste 20 de apar­ta­mente", ne-a spus Horaţiu Răzvan Radu. "Grupurile de cauze care continuă să atragă condamnarea Ro­mâ­niei la CEDO rămân aceleaşi, respectiv dreptul de proprietate, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, durata procedurilor judiciare şi condiţiile de detenţie din penitenciare. România nu a avut probleme calitative, ci cantitative la CEDO, nelegate de în­căl­cări grave ale drepturilor omului, ci mai degrabă de nereuşita unor re­forme postcomuniste", a apre­ciat Agentul Guvernamental, adău­gând că aceasta este o trăsătură a statelor foste comuniste. El a anun­ţat organizarea la Bucureşti, în luna fe­bruarie, a unei conferinţe in­ter­na­ţio­nale cu tema "Restituirea proprietăţilor în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO", la care vor fi reprezentate circa 20 de state. Conferinţa este organizată de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu Consiliul Europei – Direcţia Generală pentru Drepturile Omului şi Afaceri Juridice.

Agentul Guvernamental a avertizat că, după decizia-pilot în cazul Ata­nasiu – definitivă din 12 oc­tom­brie 2010 (care oferă perspectiva re­zol­vării definitive a problemei dreptu­lui de proprietate în materia caselor na­ţionalizate din perspectiva CEDO, având incluse direcţii de acţiune şi un termen de 18 luni pentru găsirea de soluţii pentru respectarea artico­le­lor 6 şi 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), dacă Ro­mâ­nia nu-şi va rezolva problemele legate de restituirea proprietăţilor (în pre­zent aceste cauze fiind suspendate), atunci efectiv va fi "bombardată cu condamnări" pe această temă. Încă se lucrează la un proiect de lege în care să fie cuprinse pre­cizările din decizia CEDO în cazul-pilot în grupul de lucru constituit din preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ministrul Finanţelor Pu­blice, ministrul Justiţiei, ministrul Admi­nistraţiei şi Internelor, ministrul Agriculturii şi ministrul Afacerilor Externe. "Rezolvarea problemei trebuie făcută în trei etape: redactarea proiectelor de lege, dezbaterea pu­blică, introducerea lor în Parlament", a explicat Horaţiu Răzvan Radu. Cu titlu de "exemple de bune practici" în materia restituirii proprietăţilor, acesta a numit Polonia şi Ungaria. El a mai subliniat că listarea la Bursă a Fondului Proprietatea (programată pentru 25 ia­nuarie) ar putea fi o măsură bene­fi­că. "CEDO a statuat că despăgubirea foştilor proprietari cu acţiuni la Fondul Proprietatea e OK, la modul teoretic şi iluzoriu, dar nu e practică şi efectivă. Această listare la Bursă ar putea da acţiunilor o valoare pecuniară, despăgubirile devenind efective", a spus Agentul Guvernamental.

"CEDO are o nouă politică de ie­rarhizare a plângerilor. Curtea se va apleca asupra încălcărilor grave ale drepturilor omului. Prioritate vor avea cauzele privind dreptul la viaţă, tortura şi relele tratamente, drepturile părinteşti, ale copilului, dreptul la viaţa privată. Acestea vor avea prioritate faţă de un proces privind durata procedurilor judiciare, spre exemplu", a spus Horaţiu Răzvan Radu. Precizăm că anul trecut, CEDO, a analizat aproximativ 3.800 de plân­geri îndreptate împotriva României, din care 3.575 au fost respinse fie de Judecătorul Unic, fie de comitetul de trei judecători. CEDO a pronunţat decizii şi hotărâri în 220 de dosare împotriva României. În 136 de hotărâri s-a constatat violarea a cel puţin unui drept prevăzut de Convenţie. Astfel în 72 de hotărâri s-a statuat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6 din Convenţie) sub următoarele aspecte:
1) neexecutarea hotărârilor judecă­to­reşti definitive şi irevocabile (30 de hotărâri);
2) accesul la un tribunal (10 hotărâri);
3) durata procedurilor judiciare civile sau penale (16 ho­tărâri);
4) nerespectarea principiului securităţii raporturilor juridice ca urmare a anulării unor hotărâri ju­de­cătoreşti definitive (7 hotărâri);
5) nemotivarea hotărârilor ju­de­cătoreşti (8 cazuri);
6) alte teme.

În 61 de cazuri s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate (art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie), în 21 de hotărâri s-a constatat nerespectarea dreptului de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, iar în 15 cazuri, CEDO a constatat nerespectarea dreptului la libertate şi la siguranţă (art. 5).