x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia cercetează cazul unui tânăr găsit căzut în stradă în urma unei agresiuni

Poliţia cercetează cazul unui tânăr găsit căzut în stradă în urma unei agresiuni

03 Ian 2020   •   10:37
Poliţia cercetează cazul unui tânăr găsit căzut în stradă în urma unei agresiuni

Poliţiştii din Capitală cercetează cazul unui tânăr găsit căzut în stradă în noaptea de 29 spre 30 decembrie după ce a fost agresat, bărbatul cu care a avut altercaţia fiind identificat.


"În data de 30.12.2019, în jurul orei 03.15, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe o stradă din sectorul 3, pe partea carosabilă, este căzut un tânăr. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 11, precum şi echipaj de prim ajutor. Tânărul de 23 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. A fost identificat bărbatul cu care tânărul a avut altercaţia", a informat, vineri, Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate, din oficiu, de Secţia 11 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Până la acest moment partea vătămată nu a formulat plângere, adaugă sursa citată.

Precizările vin în contextul apariţiei, în mediul online, a unor imagini care prezintă o altercaţie între două persoane în urma căreia una dintre ele este trântită la pământ, unde rămâne aparent în stare de inconştienţă. 

www.agerpres.ro

×