x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poșta Română lansează o nouă rută poștală rutieră: București - Milano

Poșta Română lansează o nouă rută poștală rutieră: București - Milano

23 Sep 2020   •   10:18
Poșta Română lansează o nouă rută poștală rutieră: București - Milano

Poșta Română a deschis o nouă cursă poștală auto: București – Milano și retur, care va asigura schimbul de trimiteri poștale cu origine Italia și destinație România, anunță compania.

 

Poșta mai oferă astfel de servicii în Bulgaria, Serbia, Ungaria și Germania.

Primul transport efectuat cu mașina Poștei Române a ajuns, deja, spre Milano încărcată cu peste o tonă de trimiteri poștale.

“Situația fără predecent care a bulversat societatea anul acesta iar, pe langă alte restricții, au fost închise aeroporturile și au apărut, astfel, întârzieri necontrolabile, ne-a obigat să găsim soluții alternative de transport pentru a putea livra la destinație trimiterile clienților Poștei Române. Așa am decis înființarea unei noi curse auto pe ruta București – Milano și retur. Ne dorim, în felul acesta, să ne putem duce la îndeplinire misiunea nostră, aceea de a creea punți intre oameni”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al companiei.

 

 

 

×
Subiecte în articol: poşta romănă