x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Precizări privind populația care va fi cuprinsă în etapa a doua de vaccinare anti-COVID

Precizări privind populația care va fi cuprinsă în etapa a doua de vaccinare anti-COVID

11 Ian 2021   •   20:57
Precizări privind populația care va fi cuprinsă în etapa a doua de vaccinare anti-COVID

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a făcut luni precizări în ceea ce privește populația care va fi imunizată anti-COVID în a doua etapă a campaniei de vaccinare.

Potrivit CNCAV, în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, în România este inclusă populația la risc, reprezentată de adulții cu vârsta peste 65 de ani și de persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

„În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA”, a transmis CNCAV.

A doua etapă a campaniei de vaccinare ar urma să înceapă după 15 ianuarie.

„Din a doua jumătate a lunii ianuarie, după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internaţi în centrele medico-sociale, continuând cu persoanele care au insuficienţă renală cronică în stadiul de hemodializă”, a declarat, duminică, la Antena3, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

 

×
Subiecte în articol: anti-COVID