x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Haos la nivel înalt. Prefectul Capitalei: Nu vom lua măsuri la 3,05, așteptăm 3,4

Haos la nivel înalt. Prefectul Capitalei: Nu vom lua măsuri la 3,05, așteptăm 3,4

13 Oct 2020   •   14:56
Haos la nivel înalt. Prefectul Capitalei: Nu vom lua măsuri la 3,05, așteptăm 3,4
Sursa foto: Lucian Alecu

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a precizat că INSP a prezentat cifra greșită si va da o erată. INSP a precizat ulterior că populația rezidentă în București este de 1,83 milioane de locuitori, ceea ce ar corespunde unei rate de infectare de 3,11 la mia de locuitori. Conform datelor calculate de Grupul de Comunicare Strategică, rata de infectare este de 2,69, calculată la o populație domiciliată în București de 2,15 milioane. 

"INSP a comunicat o cifră din eroare. A rectificat. Rata pe ziua de astăzi este 2,69. La o rată de incidență de 3, vom lua măsuri pentru a trece şcolile în scenariul roşu. Restaurantele, cinematografele, spectacolele nu s-au închis imediat la 1,5, ci le-am închis la 1,86, având în vedere un 20% la populația Bucureștiului. La 2.500.000, cum a susţinut şi premierul, cifra este reală. Atunci, după ce se va depăşi această cifră de 3, vom lua măsuri. Dar nu vom lua la 3,05. Vom aştepta spre 3,4, ţinând cont şi de populaţia reală. Soluţiile stabilite de către minister, DSP au fost de trecere în scenariul roşu atât a grădiniţelor cât şi a unităţilor de învăţământ, tot ce înseamnă preuniversitar. Dacă vom constata că creşterea durează trei zile la rând, după ce se depăşeşte rata de incidență 3, atunci vom lua o hotărâre", a spus Gheorghe Cojanu.

"Cifra reală este aceasta: 2,69. Au zis că vor da o rectificare. Dacă au dat-o bine", a mai precizat prefectul .

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți 13 octombrie, 3.109 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, 68 de decese noi, 770 pozitivi la retestare și 651 pacienți internați la ATI.

 

×