x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei interzice petrecerile de Paști

Prefectul Capitalei interzice petrecerile de Paști

27 Apr 2021   •   09:30
Prefectul Capitalei interzice petrecerile de Paști
Sursa foto: Captura Antena 3

Alin Stoica, prefectul Capitalei, lansează un avertisment bucureștenilor pentru perioada Sărbătorilor Pascale: Fără petreceri acasă sau în cluburi!

Prefectul Capitalei a făcut această precizare după ce restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 au fost relaxate în Bucureşti. Măsura a fost luată după ce rata de infectare a scăzut.

Alin Stoica a declarat la un post de televiziune că acasă, de Paşti, putem primi maximum zece invitaţi şi, pe cât se poate, e bine să fie din aceeaşi familie. Prefectul Capitalei a atras atenţia că, în cazul în care vor fi descoperite petreceri în cluburi, acestea vor fi închise pentru mai multă vreme.

”Petrecerile de acasă nu pot fi făcute. Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe.

Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe.Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim. Nu există o regulă specifică, dar dacă ne uităm, de exemplu, că pentru activitățile de recreere în aer liber avem voie 10 persoane care nu locuiesc în mod permanent împreună, ar fi o regulă bună să nu depășim 10 persoane nici la interior. Vorbim de persoane care nu se întâlnesc în mod frecvent, că dacă vorbim de familii, atunci vorbim de altceva”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica. 

×
Subiecte în articol: Alin Stoica