x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ludovic Orban, întâlnire de urgență cu Nelu Tătaru, Marcel Vela și Raed Arafat, la Palatul Victoria. Se pregătesc noi măsuri pentru gestionarea pandemiei

Ludovic Orban, întâlnire de urgență cu Nelu Tătaru, Marcel Vela și Raed Arafat, la Palatul Victoria. Se pregătesc noi măsuri pentru gestionarea pandemiei

de Alice Petrescu    |    13 Oct 2020   •   14:32
Ludovic Orban, întâlnire de urgență cu Nelu Tătaru, Marcel Vela și Raed Arafat, la Palatul Victoria. Se pregătesc noi măsuri pentru gestionarea pandemiei
Sursa foto: Hepta

Premierul Ludovic Orban i-a convocat astăzi, la ora 16.00, la Guvern pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Întâlnirea are ca scop impunerea de noi restricții pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Ludovic Orban a făcut la începutul acestei săptămâni, un nou apel la populație să respecte regulile anti-coronavirus, în condițiile în care numărul infectărilor a crescut foarte mult. Premierul a mai spus că va lua în calcul limitarea la 20 a numărului de participanți la evenimentele private sau chiar interzicerea acestora complet pentru o perioadă, dat fiind că ele au devenit sursa principală de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2.

Deja în mai multe judeţe, Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă au luat noi măsuri anti-COVID, precum obligativitatea purtării măştilor în toate spaţiile publici, închiderea barurilor, cafenelelor, a restaurantelor, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor. De asemenea, multe şcoli și-au mutat cursurile în online.

Până acum autorităţile au mers pe restricții punctuale, pe criteriul incidenței cazurilor de Covid la mia de locuitori pe ultimele 14 zile. O localitate intră în carantină dacă acest indice depășește 3.

Luni, rata de pozitivare a testelor a ajuns la 20%. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, avertiza că există riscul ca peste 10 zile țara noastră să aibă între 5.000 și 7.000 de cazuri de COVID pe zi, în cazul în care problema răspândirii virusului nu va fi rezoltată prin restricții.

Cele mai multe cazuri în Capitală au fost raportate săptămâna trecută, mai exact în data de 9 octombrie, când s-au înregistrat 579 cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore. Astfel, numărul mare de îmbolnăviri a făcut ca coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, să ajungă  la 2.69 în Bucureşti.

Astăzi a explodat un scandal legat de rata de infectare din București. Două instituții au lansat două cifre diferite. INSP a anunțat o rată de infectare de 3,11 la mia de locuitori, calculată la o populație rezidentă de 1,83 milioane de locuitori, iar Grupul de Comunicare Strategică a venit cu o rată de 2,69 la mia de locuitori, calculată la o populație domiciliată în București de 2,15 milioane.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marţi, 13 octombrie, 3.109 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 68 de decese în ultimele 24 de ore și 651 pacienţi internați la ATI.

×
Subiecte în articol: cnsu restricţii