x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Sectorului 1 a semnat contractul cu Romprest. La ce sumă s-au angajat autoritățile

Primăria Sectorului 1 a semnat contractul cu Romprest. La ce sumă s-au angajat autoritățile

28 Aug 2021   •   08:40
Primăria Sectorului 1 a semnat contractul cu Romprest. La ce sumă s-au angajat autoritățile

Primăria Sectorului 1 a semnat, vineri seară, contractul cu Romprest. „Fără frecvențe fictive, fără facturi supraevaluate! Vom avem un Sector curat” - spune Clotilde Armand.

„În urmă cu câteva minute s-a semnat protocolul Primăriei Sectorului 1 cu Compania Romprest. Operatorul de salubritate a acceptat toate condițiile noastre pentru care ne-am luptat în ultimele 10 luni. Fără frecvențe fictive, fără facturi supraevaluate! Vom avem un Sector curat. Am redus frecvențele inexistente, banii economisiți se vor duce în investiții.
Suma pe care ne-am angajat să o plătim este de 13.5 milioane lei + 10.5 milioane lei + 25 milioane lei, adică 49 milioane lei pentru cinci luni”, declară primarul.

Cu această sumă autoritățile se vor încadra fără probleme în bugetul stabilit și votat de Consiliul Local pentru salubrizare, inclusiv cu cheltuielile făcute în starea de alertă cu societatea Rebu.

Clotilde Armand a atașat și protocolul semnat.

Informația a fost confirmată și de prefectul Capitalei, Alin Stoica.

„Acum a fost semnat la Prefectură un acord între Sectorul 1 și firma de salubrizare, care se încadrează în bugetul disponibil și asigură serviciile de salubrizare la un nivel optim. A fost dificil să ajungem aici, dar este important pentru noi ca interesul cetățenilor să fie respectat. Urmează și alte discuții, mai sunt aspecte importante de stabilit și clarificat, dar putem asigura cetățenii de continuitatea serviciilor pe următoarea perioadă”, a fost mesajul lui Alin Stoica.

 Mediafax

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand