x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primii militari români s-au întors din Afganistan

Primii militari români s-au întors din Afganistan

08 Mai 2021   •   17:10
Primii militari români s-au întors din Afganistan
Sursa foto: Hepta

Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american.

Aeronava a sosit în Baza 90 Transport Aerian.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, planul de retragere a celor peste 600 de militari este coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, astfel încât procesul să se desfășoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă.

Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalți membri ai Alianței Nord-Atlantice.

Ministerul Apărării Naționale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a militarilor români din Afganistan, conform Declarației comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniștrilor de externe si miniștrilor apărării din statele membre ale NATO.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operația Enduring Freedom cât și la ISAF, în spiritul solidarității față de partenerul strategic american și pentru consolidarea poziției naționale ca partener aliat.

În ianuarie 2001, primele efective de militari români – un pluton de poliție militară, o aeronavă C130 Hercules și ofițeri de legătură au fost dislocați în Afganistan, în cadrul operației ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operații Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului național după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă și control de nivel brigadă, cât și în cadrul unor structuri de forțe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaționale de consiliere și legătură (OMLT), detașamente din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunități CIMIC. La misiuni au luat parte și elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și informaticii, structuri din cadrul Forțelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO și multinaționale. Forțele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA).

Misiunile militarilor români în teatrul de operații din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forțelor Întrunite din cadrul MApN.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii șase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului roman.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: militari romani afganistan