x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Programul supermarketurilor și hipermarketurilor de Paște. Când sunt deschise magazinele

Programul supermarketurilor și hipermarketurilor de Paște. Când sunt deschise magazinele

29 Apr 2021   •   15:08
Programul supermarketurilor și hipermarketurilor de Paște. Când sunt deschise magazinele

În perioada sărbătorilor pascale, marile reţele comerciale vor funcţiona după un program special.

Iată când sunt deschise magazinele zilele acestea.

Program Paște 2021 Kaufland

Joi, 29.04.2021, magazinele Kaufland se vor deschide între 06:00 și 06:30 și se vor închide la orele 21.00, cu excepția celor din orașe cu rata incidenței peste 7,5/1.000 locuitori.

Vineri, 30.04.2021, programul va fi de la 06:00 până la 20:00 în magazinele Kaufland din orașele cu rata incidenței mai mare de 4/1.000 locuitori, iar magazinele din orașele cu rata incidenței sub 4/1.000 locuitori vor avea programul de la 06:00 până la 21:00.

Joi, 29.04.2021, magazinele se vor deschide între 06:00 și 06:30 și se vor închide la orele 21.00, cu excepția celor din orașe cu rata incidenței peste 7,5/1.000 locuitori.

Sâmbătă, 01.05.2021, supermarketurile Kaufland vor avea program de funcționare de la 06:00 la 18:00.

Duminică, 02.05.2021, în prima zi de Paște, magazinele Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din orașele Sovata, Miercurea-Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Gheorghieni, care vor funcționa cu program standard și în conformitate cu restricțiile locale în vigoare.

Luni, 03.05.2021, în a doua zi de Paște, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16.00 și 17.00, în funcție de fiecare unitate în parte.

Program Paște 2021 LIDL

LIDL a anunțat următorul program pentru magazinele sale:

  • 29.04-30.04 (joi – vineri) – 7:00-21:00
  • 01.05 (sâmbătă) – 07:00-18:00
  • 02-03.05 (duminică și luni) – Închis
  • 04.05 (marți) – program normal

Program Paște 2021 Carrefour

Cele mai multe magazine Carrefour din țară au deschis în Vinerea Mare, pe 30 aprilie, între orele 07:00-20:00. Programul pe data de 1 mai este, în general, de la 07:00 până la 18:00 sau 19.00, iar în ziua de Paște, 2 mai, magazinele vor fi închise.

 

Program Paște 2021 Mega Image și Shop&Go

Vineri, 30.04.2021

– În localitățiile în care incidența este de peste 4 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este până la 20:00.

– În localitățiile în care incidența este de sub 3,5 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este până la 21:00.

Sâmbătă, 01.05.2021

– În localitățiile în care incidența este de peste 4 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este până la 18:00.

– În localitățiile în care incidența este de sub 3,5 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este până la 20:00.

Duminică, 02.05.2021 

– toate magazinele Mega Image si Shop&Go vor fi închise.

Luni, 03.05.2021

– În localitățiile în care incidența este de peste 4 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este 08:00-18:00.

– În localitățiile în care incidența este de sub 3,5 la 1,000 locuitori, programul de funționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este  08:00-21:00.

 

Program Paște 2021 Cora

Joi și vineri, hipermarketurile Cora sunt deschise de la ora 6.00, cu excepția City Park și Brătianu care se deschid la 7.00, și a celui din Baia Mare, care se deschide la 8.00. Programul tuturor se termină la 21.00.

Sâmbătă, programul este redus, astfel că puteți face cumpărături până la 18.00 în toate unitățile, în timp ce duminică toate magazinele cora sunt închise.

 

Program Paște 2021 Penny

Magazinele Penny sunt deschide sămbătă în intervalul 6.00 – 18.00, duminică sunt închise, iar luni puteți face cumpărături între 9.00 și 17.00.

 

Program Paște 2021 Auchan

Auchan a anunțat următorul program pentru magazinele sale:

  • Vineri, 30 aprilie: 07:00-21:00 (în orașele cu rata incidenței sub 4/1.000 locuitori)
  • Sâmbătă, 1 mai: 07:00-18:00
  • Duminică, 2 mai: Închis

 

×
Subiecte în articol: magazine program paste