x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila avertizează: În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf!

Rafila avertizează: În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf!

09 Apr 2020   •   21:11
Rafila avertizează: În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf!

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seara, la „Marius Tucă Show”, că în lunile noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf de infectări cu COVID-19, însă speră ca până atunci să existe medicația necesară.

„Dacă reușim să menținem un comportament reținut putem ajunge la o relaxare mai rapidă. Îmi pare bine că domnul ministru Tătaru a preluat punctul nostru de vedere legat de evoluția acestui virus, cu vârful în săptămâna după Paște. Este greu să condamni oamenii că vor să își vadă părinții. (...) Cred că o se depășim numărul de 10.000 de cazuri de îmbolnăviri, cred că 12.000, 14.000 ar fi corect pentru sfârșitul lui aprilie. În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf, sper că până atunci să avem medicația necesară. Am primit o donație de azitromicina de la compania Sandoz pentru 10.000 de pacienți. Mai este un antiviral în studiu în Japonia și China și sperăm să ne dea și nouă formul așa îl putem produce”, a spus Alexandru Rafila, la „Marius Tucă Show”.

Microbiologul a punctat că spălatul pe mâini este mai eficient decât spirtul.

„A dispărut chestiunea legată de folosirea banilor, nu trebuie să credem că pe orice punem mâna suntem potențial infectați. (...) Se poartă masca când suntem răciți și ne deplasăm. Restul populației poate să poarte o mască în funcție de disponibilitate. Este recomandată cea chirurgicală și a doua una din material de bumbac. Mi se pare o greșeală să se recomande batisate sau fulare care nu protejează în niciun fel”, a subliniat Rafila.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru rafila