x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Recolta de cartofi pentru 2021 ar putea fi mai mică cu 20%

Recolta de cartofi pentru 2021 ar putea fi mai mică cu 20%

20 Iul 2021   •   11:20
Recolta de cartofi pentru 2021 ar putea fi mai mică cu 20%

Cultivatorii de cartofi estimează o producţie de puţin peste 2 milioane de tone în 2021, mai mică cu 20% decât cea de anul trecut, după ce în anul 2020 a fost o uşoară creştere a producţiei de cartofi comparativ cu anul precedent, scrie Ziarul Financiar.

„Nu vom avea o producţie de cartofi mai bună decât în 2020, chiar dacă noi acum ne-am apucat să irigăm. În plus, unde nu se poate iriga, chiar va fi grav. Eu cred că producţia va scădea cu cel puţin 20% faţă de anul trecut, dar, ce-i drept, s-a plantat mai puţin şi mai târziu“, a spus Peter Kiss, proprietarul fermei de cartofi Solfarm din judeţul Covasna.

În ceea ce priveşte scăderea suprafeţei cultivate, tendința s-a accentuat în ultimii cinci ani, pentru că miza cultivatorilor nu mai este să îşi extindă suprafeţele pentru a creşte producţia, deoarece românii şi-au schimbat obiceiurile de consum şi au înlocuit cartofii cu paste sau orez.

În 2020, România a avut o producţie de 2,68 de milioane de tone de cartofi, în creştere cu 2,1% faţă de anul precedent, de pe o suprafaţă de 166.000 de hectare, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În judeţul Covasna, producţia de cartofi din 2020 a fost de circa 295.000 de tone, situându-se pe locul doi după judeţul Suceava, care a avut o producţie de 440.000 de tone. Tot în anul 2020, România s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată după Franţa, Germania şi Polonia şi pe locul şase la producţia realizată după Germania, Franţa, Olanda, Polonia şi Belgia.

Însă, chiar şi cu această suprafaţă cultivată, importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au fost de 47,7 milioane de euro, în contextul în care consumul anual de cartofi pe cap de locuitor în România este de 100 de kilograme, conform datelor de la INS. Spre comparaţie, exporturile de cartofi din 2020 au fost de numai 3,5 milioane de euro, de 13 ori mai mici decât importurile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: recoltă cartofi