x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reprezentanții Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului invită românii la donare de sânge

Reprezentanții Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului invită românii la donare de sânge

14 Iun 2021   •   10:00
Reprezentanții Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului invită românii la donare de sânge

„Donatori de sânge, daţi vieţii o şansă!” - este sloganul sub care cadrele medicale, donatorii şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale se întâlnesc, luni, la CTS „Col.prof.dr. Nicolae Nestoresc” pentru a sprijini donarea de sânge, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Reprezentanții Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au transmis că, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, îi invită pe toți să dea o şansă vieţii.

„Ultimul an ne-a făcut să ne preţuim mai mult viaţa şi sănătatea proprie, dar şi pe a celor de lângă noi. Deşi a adus multe restricţii, pandemia ne-a învăţat că împreună putem rămâne sănătoşi, ajutându-ne unii pe alţii, putem spera la o viaţă normală. Lupta pentru viaţă se dă tot timpul în spitalele din România, acolo unde bolnavii îşi aşteaptă rândul la intervenţiile chirurgicale care le pot reda speranţa. Pentru asta este nevoie de sânge. Ştim că mereu a fost, dar acum nevoia de sânge este, poate, mai mare ca oricând. Anul acesta, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este celebrată printr-o amplă mobilizare a structurilor de apărare a ţării la care vă invităm să ne fiţi alături”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de reprezentanții Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Astfel, luni, începând cu ora 10.30, Centrul de Transfuzie Sanguină „Col.prof.dr. Nicolae Nestorescu”, aflat în subordinea Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, este organizată campania de donare de sânge care îşi propune să ajute cât mai mulţi pacienţi care aşteaptă o şansă la viaţă. În paralel, se va dona şi la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti.

Cadrele medicale, donatorii şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale își dau întâlnire la CTS „Col.prof.dr. Nicolae Nestoresc pentru această campanie de donare de sânge, sub sloganul „Donatori de sânge, dați vieții o șansă”..

Alături de Patriarhia Română, celelalte instituţii partenere sunt Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”; Institutul de Medicină Militară; Brigada 30 Gardă, „Mihai Viteazul”; Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră; Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”; Serviciul Român de Informații; Serviciul de Telecomunicații Speciale; Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C. T. Nicolau” şi Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, Judeţul Prahova aşteaptă donatori de la Liceul Tehnologic „Toma N. Socolescu”; Liceul Tehnologic De Servicii „Sfântul Apostol Andrei", Şcoala Postliceală Sanitară „Regina Maria de România"; Şcoala Postliceală FEG; Şcoala Postliceală Sanitară „Sf. Vasile cel Mare"; Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”; Liceul „Carol I”, Plopeni şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu"; Asociatia „De profesie, OM”; Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu" Boldești, Prahova şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”.

O a doua echipă de voluntari ai Paraclisului Catedralei Naţionale va fi prezentă şi la sediul CTS din Ploieşti şi va pune la dispoziţia donatorilor apă, ceai, sucuri şi produse alimentare necesare atât înainte, cât şi după actul medical.

În perioada 2013-2020, Patriarhia Română a derulat proiecte de dotare cu aparatură medicală Centrelor de Transfuzii Sanguină din Bucureşti, Ploiești, Constanţa, Cluj, Institutul de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C. T. Nicolau”, București şi Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, în valoare de 130.000 de euro.

Totodată, Voluntarii PCM au colaborat cu instituţiile menţionate în organizarea campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”, iniţiată şi coordonată de Arhimandrit Ciprian Grădinaru în anul 2013. Până acum au donat 35.000 de voluntari şi s-au colectat mai mult de 20.000 de litri de sânge.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donare sânge