x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezilierea contractului A3 Chețani-Câmpia Turzii a fost blocată de Tribunalul București

Rezilierea contractului A3 Chețani-Câmpia Turzii a fost blocată de Tribunalul București

22 Mar 2021   •   21:40
Rezilierea contractului A3 Chețani-Câmpia Turzii a fost blocată de Tribunalul București

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (foto), a anunțat luni că Tribunalul București a blocat decizia CNAIR privitoare la rezilierea contractului pentru sectorul de autostradă Chețani-Câmpia Turzii. Hotărârea va fi atacată la Curtea de Apel.

Potrivit Ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, un complet al tribunalului a decis luni să emită o ordonanță președințială prin care înștiințarea de reziliere trimisă de CNAIR în 11 martie a fost suspendată. Este vorba de un contract care trebuia să dureze 12 luni, început în 2016, și care în prezent este la stadiul de 40%, iar în ultimele 6 luni constructorul în insolvență a executat doar 1% din lucrări, a explicat, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Reprezentantul Guvernului susține că nu știe de ce Tribunalul a luat această decizie.

„Nu știm încă motivele pentru care a fost luată decizia de astăzi, dar ce știm este că: 1. CNAIR nu a fost citată și nu a putut explica judecătorilor situația acestui contract, nu s-a putut apăra. 2. Abia la Curtea de Apel, CNAIR va putea să explice judecătorilor care este situația acestui contract, cum s-au derulat în bătaie de joc lucrările, în timp ce pe drumul național alăturat traficul e infernal și mor oameni în accidente în fiecare an”, a anunțat Drulă pe Facebook.

Ministrul Transporturilor le-a solicitat celor care au inițiat acțiunea în instanță să oprească demersul.

„Le cer celor care sunt în spatele acestei acțiuni (printre care și o mare bancă) să se oprească din acțiuni contrare interesului public. A duce un business într-o țară înseamnă și responsabilitate, nu doar interes patrimonial imediat”, a precizat ministrul Transporturilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: reziliere contract CNAIR