x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ritual satanic în Giurgiu. Cine este tânărul care a drogat și violat o adolescentă de 16 ani

Ritual satanic în Giurgiu. Cine este tânărul care a drogat și violat o adolescentă de 16 ani

06 Noi 2019   •   07:09
Ritual satanic în Giurgiu. Cine este tânărul care a drogat și violat o adolescentă de 16 ani
Sursa foto: FB Iulian Tănase Alexandru

Tribunalul Giurgiu a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 25 de ani acuzat de pornografie infantilă şi viol, anunță Antena 3.

Iulian Tănase Alexandru este tânărul de 25 de ani care a violat, drogat şi filmat o fată de numai 16 ani. Totul s-a petrecut în cadrul unui ritual satanic. 

Potrivit contului său de Facebook, Iulian Alexandru trăieşte într-un oraş din Germania, Kleve, probabil locul spre care se îndrepta în momentul în care a fost prins de anchetatori.

Faptele îngrozitoare de care Iulian Alexandru Tănase este acuzat s-au întâmplat în cursul lunii iulie 2019, atunci când, împreună cu alţi doi băieţi şi două fete, tânărul de 25 de ani a convins o fată de 16 ani să meargă cu el într-o clădire abandonată din Giurgiu.

Acolo, eleva a fost drogată, violată şi supusă unui ritual satanic de Tănase şi prietenii săi.

Mai mult, scenele au fost filmate cu telefonul mobil de o altă fată, iar apoi imaginile au fost distribuite pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Iulian Tănase Alexandru