Românca Oana Lungescu, de la BBC la NATO

Jurnalista româncă Oana Lungescu a fost numită purtător de cuvânt al Secretarului General al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Lungescu, care a lucrat aproximativ 25 de ani la BBC, va prelua, începând din 1 decembrie 2010, fotoliul deţinut de James Appathurai, al cărui mandat expiră în noiembrie. Ea a fost numită în funcţie personal de secretarul Rasmussen, a confirmat NATO. Oana Lungescu a plecat din România în 1985. "Am crescut ştiind că un singur pachet de ţigarete Kent sau un set de săpunuri Lux te ajutau să îţi instalezi acasă o linie telefonică în doar câteva săptămâni sau să cumperi mai degrabă o bucată de carne decât un kilogram de oase de la alimentara", mărturisea Oana într-un material publicat pe site-ul BBC. A lucrat la secţia de limbă română a BBC, axându-se, în special, de subiecte legate de tranziţia din România şi Republica Moldova, iar din ianuarie 1997 s-a ocupat, de la Bruxelles, de subiecte pe tema extinderii NATO şi a Uniunii Europene.

Urmărită de Securitate. Nume de cod: "Lorena"

Articolele sale au apărut în publicaţii europene de prestigiu. Într-un articol publicat în 2009 în cotidianul britanic The Independent, Oana îşi aminteşte de senzaţiile trăite atunci când şi-a citit, pentru prima dată, dosarul de la Securitate: "În 1983, pe vremea când eram studentă, am fost invitată la un interviu la o agenţie de turism sub pretextul unui post de translator. Aveam să aflu curând că omul care mă intervievase era căpitan de Securitate. El mi-a oferit câteva privilegii: un paşaport să călătoresc în străinătate şi medicamente anticancer pentru tatăl meu bolnav. L-am refuzat (pe acest om). Efectele acestui refuz le-am găsit în dosarul meu de urmărire. (...) Mă calificam din multe puncte de vedere. Ca studentă la engleză şi spaniolă, frecventam biblioteca Consiliului Britanic din Bucureşti. Datorită muncii mele ocazionale ca translator şi interpret, aveam mulţi prieteni britanici, chiar şi un iubit. Dar nu am raportat la poliţie aceste legături, aşa cum spunea legea. Şi, pentru a complica situaţia, mama mea a plecat în Germania cu o viză de turism şi nu s-a mai întors."

"În dosarul meu am găsit multe informaţii detaliate despre vizitele mele la Consiliul Britanic. Ore, nume de oameni cu care am venit sau cu care am plecat, plăcuţe de înmatriculare. Un angajat al bibliotecii primise ordinul să verifice dacă vorbeam cu persoane care erau şi ele urmărite. Există un raport scris de mână legat de plecarea mamei mele, detalii despre iublitul meu (de atunci), pe care ei îl suspectau de «activităţi de spionaj».

Apoi, în aprilie 1983 a fost bătut la maşină un raport despre faptul că am refuzat să semnez o hârtie în care mă obligam să fiu informatoare. Îmi amintesc că am izbucnit în lacrimi în ziua aceea şi că am spus că pur şi simplu nu puteam să o fac - însă acest lucru nu este menţionat. În aceeaşi zi, un ofiţer cu grad înalt a semnat un document marcat «Strict Secret» - este o listă de măsuri pentru supravegherea mea, inclusiv ascultarea telefonului şi deschiderea scrisorilor. (...) Multe dintre scrisorile mele se află aici, cu unele fragmente subliniate cu stiloul albastru sau roşu. (...) Unele dintre transcrierile convorbirilor mele telefonice păreau o piesă absurdă scrisă de Eugen Ionescu (născut, de asemenea, în România): "Cetăţeanul 1: Bună. Cetăţeanul 2: Bună. Cetăţeanul 1: Ce faci? Cetăţeanul 2: Binişor". Am pufnit în râs. (...) O ultimă surpriză: numele de cod pe care mi-l oferise Securitatea - Lorena. (...) În decembrie 1985, la şase luni după ce mi s-a permis să părăsesc România pentru a mă alătura mamei, s-a terminat totul. Am început să lucrez la secţia de limbă română de la BBC, la Londra. O altă direcţie din Securitate a continuat să mă monitorizeze."