S-a stins Rodica Tapalagă

Ar fi împlinit 72 de ani la 12 ianuarie. În ultima vreme a apărut din ce în ce mai rar pe scenă. Iar publicul este un iubit infidel. Îşi aduce aminte de tine atunci când te are aproape. Adesea e prea târziu chiar şi pentru regrete. Ultima dată a urcat pe scenă în 2005, la Teatrul Bulandra, în rolul reginei Charlotte din piesa Nebunia regelui George alături de Mircea Albulescu. Se retrăsese în siguranţa casei, alături de soţ, de fiul ei, de familie. Duminică, trupul neînsufleţit al actriţei a fost depus la Biserica Colţea din Bucureşti unde va rămâne şi în cursul zilei de marţi. A murit aşa cum a trăit, discret. O ultimă dorinţă... să nu facă facă vâlvă pe ultimul ei drum. "Sunt de nedefinit şi încerc să mă caut", mărturisea Rodica Tapalagă pentru Jurnalul Naţional la rubrica "Astăzi e ziua ta" în una dintre rarele sale "ieşiri la rampă" în presa românească, cu cinci ani înainte de sfârşit. Simţea povara anilor apăsând-o din ce în ce mai greu, dar nici un moment nu a acceptat resemnarea: "Mergi mai greu, respiri mai anevoios, dar nu mă las, nu trebuie să te resemnezi, viaţa e frumoasă, aş vrea să joc mereu pentru că simt că o pot face din ce în ce mai bine. Fiecare an în plus este de fapt un prilej de a constata stupefiat că îmbătrâneşti, că ţi se întâmplă şi ţie, aşa pe negândite, nedrept de repede şi te miri. Începi să te miri, te miri, te miri şi până la urmă nu vrei să deznădăjduieşti."

În urma celei care a fost Rodica Tapalagă rămân rolurile pe care le-a făcut, crâmpeie de viaţă puse pe peliculă sau rămase în amintirea celor care au văzut-o pe scena teatrului. Născută la Dorohoi, a absolvit în 1959 Institutul de artă teatrală şi cinematografică din Bucureşti, dar debutează ceva mai devreme, în 1958, pe marile ecrane în comedia Alo... aţi greşit numărul alături de fratele său, actorul Ştefan Tapalagă. A făcut roluri memorabile pe mari scene. Celebrul 702 şi Pygmalion (Teatrul N. din Craiova), Opera de trei parale, D'ale carnavalului, Aceşti nebuni făţarnici, Azilul de noapte, Unchiul Vania (Teatrul Bulandra), Colombe la Nottara, Unchiul Vania, Pluralul englezesc, Nebuna din Chaillot, la Teatrul Mic. În televiziune a apărut în scenete alături de Toma Caragiu şi Dem Rădulescu, dar şi în piese de teatru tv precum O scrisoare pierdută, Gaiţele, Cui i-e frică de Virginia Wolf. Pe marele ecran a jucat în Tănase Scatiu (regia Dan Piţa), Între oglinzi paralele (regia Mircea Veroiu), Artista, dolarii şi ardelenii (regia Mircea Veroiu), şi o ultimă interpretare în Sistemul nervos (2004 ? în regia lui Mircea Daneliuc). 2001 i-a adus recunoaşterea muncii de-o viaţă, încununată de acordarea Premiului Uniter pentru întreaga activitate.

Mircea Albulescu: Am amintiri extraordinare cu ea ca actriţă şi ca om

Actorul Mircea Albulescu a declarat că vrea să vorbească la prezent despre Rodica Tapalagă, ca despre toţi colegii de breaslă decedaţi, şi că are amintiri extraordinare despre ea ca actriţă, dar şi mai extraordinară este amintirea sa despre ea ca om. Mircea Albulescu a amintit că ultima apariţie pe scenă a Rodicăi Tapalagă a fost alături de el, în spectacolul "Nebunia regelui George", la Teatrul Bulandra, şi că au fost de asemenea parteneri în filmul lui Mircea Veroiu "Artista, dolarii şi ardelenii".

"Dumnezeu să-i dea amintire veşnică şi neuitare printre spectatori!", a spus Albulescu, menţionând că el consideră că toţi colegii de breaslă care au părăsit această lume încă mai trăiesc atât timp cât amintirea lor dăinuie printre spectatori şi că nu vrea să vorbească despre ei decât la prezent.

"Sunt de nedefinit si incerc sa ma caut"

"Cand ai o astfel de ocazie, sa adresezi cuvinte in paginile unui cotidian atat de viu publicului sau pe care il stie atat de numeros, ai vrea sa spui lucruri deosebite, care sa te reprezinte si intr-un fel sa justifice semnalarea acestei aniversari. Cand iti propui lucruri atat de serioase, vei dedica fara indoiala stereotipii de genul: ma simt cu sufletul ca la...mergi mai greu, respiri mai anevoios, dar nu ma las, nu trebuie sa te resemnezi, viata e frumoasa, as vrea sa joc mereu pentru ca simt ca o pot face din ce in ce mai bine etc. Fiecare an in plus este de fapt un prilej de a constata stupefiat ca imbatranesti, ca ti se intampla si tie, asa pe negandite, nedrept de repede si te miri. Incepi sa te miri, te miri, te miri si pana la urma nu vrei sa deznadajduiesti. Si anul acesta, sotul meu si baiatul meu imi vor aduce flori si carti, vom desface o sticla de sampanie si va fi sarbatoare. Se pare ca de la aceasta zi astrele tin cu tine si nu ti se pot intampla decat lucruri bune, desigur ca seara la televizor o sa inghit portia zilnica de nenorociri. Poate ca aerul sarbatoresc al zilei va diminua in mine distrugatorul spirit de compasiune care este datul esential al fiecarui actor. Am avut sansa sa traiesc multe intamplari majore: razboiul, aveam cinci ani cand s-a sfarsit, regimul comunist cu bune si rele si timpul de dupa ’90 pe care inca nu-l pot pricepe in totalitate, simt ca e un drum anevoios, poate ca asta este si o garantie ca tinta e buna. In plan personal, important este faptul ca daca as vrea sa ma definesc, pot raspunde fara ezitare ca inca sunt de nedefinit si incerc sa ma caut, ma marturisesc cand mi se da prilejul, incerc sa pricep, sa inteleg, sa intelegem."

Rodica Tapalaga -  Jurnalul Naţional, 12 iarie 2005