x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sectorul 6: Comercianții din Piața Veteranilor, afectați de incendiu, ar putea fi scutiți de taxe

Sectorul 6: Comercianții din Piața Veteranilor, afectați de incendiu, ar putea fi scutiți de taxe

14 Apr 2021   •   17:54
Sectorul 6: Comercianții din Piața Veteranilor, afectați de incendiu, ar putea fi scutiți de taxe

Comercianții de haine, afectați de incendiul izbucnit miercuri în Piața Veteranilor, ar putea fi scutiți de plata taxelor până la reluarea activității, a anunțat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, transmite Mediafax.

Incendiul de la Piața Veteranilor a avut loc miercuri și a provocat pagube în mai multe magazine de haine. Primaru Ciprian Ciucu a anunțat că va propune un proiect de hotărâre privitor la scutirea de chirie a comercianților afectați de flăcări.

„Au ars câteva magazine de haine la Piața Veteranilor. Din fericire nu au fost victime și nu a fost nimeni rănit. Pompierii au intervenit eficient, rapid, bine. Am fost și am vorbit cu cei afectați. Vom promova în regim de urgență în ședința Consiliului Local de mâine un proiect prin care să îi scutim de chirie, până la reluarea activității, pe oamenii care au magazine aici”, a explicat primarul Sectorului 6.

Primarul Ciucu a mai anunțat că pregătește modernizarea piețelor din Sectorul 6.

„În rest sunt conștient de starea precară a tuturor Piețelor din Sectorul 6, date în administrare pe 20 și 30 de ani. Am câteva soluții, le vom discuta după ce se vor contura mai bine, și asta va fi în curând”, a precizat Ciucu.

×
Subiecte în articol: sector 6 piata veteranilor incendiu