x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Municipal Arad, inundat după ploile de joi. „Și țeava de eșapament de la Dacia bunicului îi mai curată”

Spitalul Municipal Arad, inundat după ploile de joi. „Și țeava de eșapament de la Dacia bunicului îi mai curată”

03 Iul 2020   •   09:43
Spitalul Municipal Arad, inundat după ploile de joi. „Și țeava de eșapament de la Dacia bunicului îi mai curată”
Sursa foto: Domokos adrian / Wikipedia

Spitalul Municipal Arad a fost inundat după ploile puternice de joi. Pe Facebook au apărut imagini dintr-o secție a spitalului, în care se vede cum apa acoperă pardoseala. „Și țeava de eșapament de la Dacia bunicului îi mai curată”, comentează un utilizator.

„După o ploaie de 30 minute, în această seară, au ieșit la iveală, din nou, < investițile > de zeci de milioane de euro cu care se laudă Consiliul Județean Arad că a pompat în Spitalul din Arad. Acum vor fi nevoiți să pompeze la propriu, pentru că deși de ani de zile au fost sesizați și cunosc situația Spitalului Municipal și a Spitalului Matern, nu au mișcat un deget în acest sens. An de an cabinetele și laboratoarele care se află în subsolurile Spitalului Municipal sunt inundate, pline de dejecții și urină printre materiale, echipamente, aparatură și calculatoare. (...) Aceste imagini sunt din Secția de Fiziokinetoterapie de la Spitalul Municipal care, de la începutul pandemiei și până în prezent, este secție tampon pentru pacienți COVID-19”, se arată în postare.

Imaginile surprind apa care acoperă holul unei secții de spital, dar și în saloane.

 

‼️După o ploaie de 30 minute, in aceasta seara, au iesit la iveala, din nou, "investitiile" de zeci de milioane de euro...

Publicată de George C. Pribac pe Joi, 2 iulie 2020

 

„Și țeava de eșapament de la Dacia bunicului îi mai curată”, comentează un utilizator.

„Cam acesta e interesul efectiv, dincolo de sloganele electorale, acordat de edili/foștii edili pentru bolnavii noștri, pentru copiii care vin pe lume în acest oraș....trist”, scrie un alt utilizator.

„Mica Veneție care a durat o jumătate de oră ! Dar gândiți-vă la trei patru ore de ploi torențiale ! Hoților!”, adaugă un altul.

 

 

Publicată de George C. Pribac pe Joi, 2 iulie 2020

 

Pompierii din Arad au intervenit, joi seara, în mai multe zone ale orașului pentru îndepărtarea unor copaci căzuți peste mașini sau pentru evacuarea apei din locuințe inundate. Potrivit ISU Arad, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a trei arbori, căzuți pe două mașini. De asemenea, două case au fost inundate, iar pompierii au intervenit pentru evacuarea apei. S-a acționat și pentru eliberarea unui drum, blocat de copaci dărâmați, iar la ora transmiterii știrii sunt în derulare intervenții pe strada Cocorilor din oraș.

Mai multe zone din județul Arad au fost joi seara sub avertizare cod roșu de furtuni.

Sursa: Mediafax

×