x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu: Persoanele care s-au infectat a doua oară cu COVID-19 nu au mai răspândit virusul

Studiu: Persoanele care s-au infectat a doua oară cu COVID-19 nu au mai răspândit virusul

19 Mai 2020   •   15:08
Studiu: Persoanele care s-au infectat a doua oară cu COVID-19 nu au mai răspândit virusul
Sursa foto: Sursa Hepta

Un studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă din centrele coreene pentru controlul şi prevenirea bolilor, pe un eșantion de 285 de oameni care s-au reinfectat cu SARS-CoV-2, arată că aceştia nu au mai răspândit infecţia, scrie Bloomberg.

 

Aşa numiţii pacienţi „re-pozitivi” nu au răspândit nicio infecţie persistentă, iar probele de virus colectate de la aceştia nu au putut fi multiplicate în cultură, ceea ce înseamnă că pacienţii eliminau particule de virus neinfecţioase sau moarte, arată sursa citată.

 

Mai mult, cercetările din Coreea arată că testele PCR pentru acidul nucleic al coronavirusului nu pot face deosebirea între particulele de virus mort şi între cele viabile, ceea ce ar putea da impresia greşită că cineva care iese din nou pozitiv la SARS COV 2 rămâne şi contagios.

Aceste rezultate recente sunt un semn încurajator pentru regiunile care doresc să se deschidă.

Odată ce au aflat aceste lucruri autorităţile medicale din Coreea de Sud nu vor mai considera persoanele contagioase după ce se recuperează.

În urma descoperirilor din Coreea de Sud autorităţile au spus că este posibil să revizuiască protocoalele. Astfel oamenii ar putea să nu mai fie obligaţi să aibă test negativ înainte de a reveni la serviciu sau la şcoală, după ce şi-au revenit din boală şi şi-au încheiat perioada de izolare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Covid-19