x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Timp de așteptare de 30 de minute în Vama Giurgiu. La Arad a fost suplimentat personalul

Timp de așteptare de 30 de minute în Vama Giurgiu. La Arad a fost suplimentat personalul

01 Aug 2021   •   14:20
Timp de așteptare de 30 de minute în Vama Giurgiu. La Arad a fost suplimentat personalul

Timpul de așteptare pentru a tranzita vama Giurgiu este de 30 de minute, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară, dar acesta poate fi ocolit dacă se alege Vama Bechet, operațională de duminică pentru călători. În Arad a fost suplimentat personalul.

Vama Giurgiu, de la granița cu Bulgaria, și Vama Nădlac II, de la granița cu Ungaria sunt cele mai „fierbinți” zone de la frontierele României, acestea fiind tranzitate de cei mai mulți turiști care vin sau pleacă în concediu.

Purtătorul de cuvânt al STPF Arad, inspectorul de poliție Andrei Alexandru Dincă a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a fost suplimentat personalul până la limita admisă.

„Suntem în plin sezon estival și mulți cetățeni români aleg să își petreacă vacanța în afara granițelor țării sau se întorc acasă din străinătate, motiv pentru care, în această perioadă se înregistrează un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei la granița cu Ungaria. Au fost dispuse măsuri aflate în competența instituției, pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport. Astfel, a fost suplimentat persoanlul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și actele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. În prezent, în PTF Nădlac și PTF Nădlac II sunt deschise 4, respectiv 11 artere pe sensul de intrare și 2, respectiv 7 pe sensul de ieșire. Se menține un contact permanent cu autoritățile din țările vecine, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate”, a spus reprezentantul STPF Arad.

Și la Giurgiu, la frontiera cu Bulgaria este trafic intens. Timpul de așteptare este de 30 de minute, a declarat, duminică, la Aleph News, Roxana Popazu, purtător de cuvând al ITPF Giurgiu.

„Activitatea turismelor și a mijloacelor de transport în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu a fost destul de intensă în ultimele 24 de ore. Au fost efectuate formalitățile de frontieră pe sensul de intrare în țară pentru peste 7.700 de autoturisme și am înregistrat mai mult de 27.000 de persoane, iar pe sensul de ieșire din țară am înregistrat peste 5.900 de autoturisme și au fost efectuate formalitățile de frontieră pentru un număr de 19.000 de persoane. În prezent, pe punctul de trecere a frontierei Giurgiu traficul se desfășoară pe sensul de intrare în țară pe patru artere și înregistrăm un timp de așteptare pentru activitarea de control a documentelor de maxim de 30 de minute, iar pe sensul de ieșire din țară activitatea se desfășoară pe șase artere de circulație, de asemenea, cu un timp de așteptare tot de 30 de minute”, a spus Roxana Popazu.

Potrivit acesteia, la granița cu Bulgaria sunt operaționale 9 puncte de trecere a frontierei în regim internațional pentru persoane, autoturisme.

De duminică a devenit operațional pentru traficul de autovehicule punctul de trecere a frontierei Bechet (România) – Oryahavo (Bulgaria).

Până acum, P.T.F. Bechet era operațional exclusiv pentru tranzitul de mărfuri.

Traficul în punctul de trecere a frontierei Bechet se desfășoară pe câte o arteră de circulație, atât pe sensul de intrare în țară cât și pe sensul de ieșire din țară, iar traversarea fluviului Dunarea spre teritoriul Bulgariei se derulează cu linia de ferry-boat. Punctul de Trecere a Frontierei Bechet funcționează în subordinea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vama