x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tot ce trebuie să știi despre riscuri în online! Cum să nu fii furat pe internet

Tot ce trebuie să știi despre riscuri în online! Cum să nu fii furat pe internet

28 Mai 2019   •   17:53
Tot ce trebuie să știi despre riscuri în online! Cum să nu fii furat pe internet

Peste 90% dintre românii din mediul urban cu vârsta de peste 16 ani utilizează Internetul. Această creştere a ritmului utilizării mediului online aduce şi o serie de pericole ascunse, care ne-ar putea complica viaţa.  Modul cum ne comportăm online şi mai ales ce dezvăluim în mediul virtual poate să ne facă pe noi sau copiii noştri victime ale furtului de identitate sau chiar a pornografiei infantile. Ne propunem prin intermediul campanei Think Twice să atragem atenţia asupra acestor subiecte, unele dintre ele considerate tabu, să găsim soluţii şi să rămânem implicaţi în buna dvs. informare pentru ca fiecare decizie pe care o luaţi să fie bine cântărită. 

Internetul ne-a schimbat viaţa. E nelipsit pe laptop, pe telefon, la calculator, găseşti rapid aproape orice informaţie, ştii ce-ţi fac prietenii, ce e nou în oraş, ce joc a mai apărut. Simţi că trebuie să-l ai la purtător. Omul modern aproape că nu mai poate funcţiona fără Internet, însă, pe cât este de util, pe atât poate fi de periculos. Modul cum ne comportăm online şi mai ales ce dezvăluim în mediul virtual poate să ne facă pe noi sau copiii noştri victime ale furtului de identitate sau chiar a pornografiei infantile. Cea mai cunoscută metodă prin care utilizatorii de internet sunt atacaţi este Phishing-ul. Asta inseamnă transmiterea de mesaje electronice prin care se solicită date personale de identificare sau autentificare bancară.

 

”România este undeva în top 10 cele mai afectate ţări. Chiar dacă suntem în Europa de Est nu beneficiem de clemenţă din partea hackerilor.”, spune Bogdan Botezatu, expert în securitatea cibernetică. 

”Pe platforma de internet banking, ei au posibilitatea să îşi seteze anumite filtre , fie că este vorba de alerte pentru tranzacţiile peste o anumită sumă sau tipul de tranzacţii- pos/ atm sau şi tranzacţii online. Dacă nu recunoaşte o tranzacţie ori intrăm pe internet banking şi blocăm la bancă ori sunăm la bancă şi cerem blocarea cardului.”, declară Silvia Jalea, PR bancă. 

O simplă vizionare online a unui film sau descărcarea unui joc gratuit ar putea compromite definitiv electronicele. Cu viruşi mai puternici, şi atacurile hackerilor vor fi şi mai periculoase.

”Hackerii vor reinventa atacurile asupra telefoanelor mobile. Pot coordona aceste dispozitive pentru a lansa atacuri asupra unor instituţii: bănci, cazinouri, chiar guverne, infrastructuri critice cum ar fi centrale nucleare, electrice.”, mai spune Bogdan Botezatu, expert în securitate cibertenică. 

 

Specialiştii avertizează că nicio banca, operator de telefonie mobila sau alta institutie nu solicita prin email sau SMS informatii confidentiale legate de conturi bancare, carduri sau coduri PIN. Uneori, furtul de identitate se efectueaza pe pagini de internet care sunt identice sau aproape identice cu pagini oficiale ale unor magazine online, lucru care poate duce in eroare cumparatorul si il poate determina sa isi introduca datele personale pentru a efectua o plata legitima. Majoritatea celor păcăliţi astfel sunt utilizatori ai brandurilor celebre. Clienţii sunt amăgiţi cu vouchere gratuite de cumpărături sau reduceri foarte mari. 

”În general, siteurile frauduloase vin cu oferete prea bune ca să fie adevărate, apoi e posibil să ne ceară mai mute date de card decât de obicei , inclusiv PIN-ul și apoi e foarte posibil ca acel website să nu aibă nicio reputaţie, adică a apărut cu o lună înainte.”, a mai spus și Liviu Arsene, expert în securitate cibernetică.  

”Trebuie să verifice credibilitatea adreselor online, să aibă contact, adrese de email, să verifice şi reviewurile să urmărească dacă există şi o marcă de încredere.”, declarată Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori. 

Un alt factor de risc pe internet îl reprezintă expunerea copiilor la conţinut pornografic. Conform Netnanny.com, 82% din copii sunt expuși la conținut necorespunzător în mediul online până la vârsta de 11 ani. Acesta poate fi conținut adult sau conținut violent și poate să apară de oriunde, de la „inocentele" desene animate de pe Youtube, la tutorialele pentru jocurile video. 70% dintre copii au dat din greșeală de conținut adult dintr-o căutare inocentă pe Google, cu scopul de a-și face temele. 

”Ce înseamnă pornografia infantilă? Orice material care prezintă vizual un copil implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat. Din pacate, în Romania, nuditatea nu este incriminată ca în alte ţări.”, a mai declarat Elena Savu, IGPR, Departamentul de Combatere a Criminalitatii Informatice.

”Dacă pentru multe lucruri copiii ne dau nouă sfaturi și responsabilitatea se mută în grija adulților pentru regulile în spatiul online.”, Cătălin Aramă, directorul Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernitică.  

Reducerea riscurilor este o preocupare tot mai des întâlnită în industrii dintre cele mai diverse, de la industria alimentară, textilă şi până la cea a tutunului. În acest sens se dezvoltă un portofoliu de produse care are scopul de a reduce posibilele efecte nocive la care ne expunem. 

×