x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turcan: O viață nouă, plină de iubire, pentru tot mai mulți copii

Turcan: O viață nouă, plină de iubire, pentru tot mai mulți copii

de Alice Petrescu    |    02 Iun 2021   •   18:25
Turcan: O viață nouă, plină de iubire, pentru tot mai mulți copii
Sursa foto: Sursa: Facebook

Numărul copiilor adoptabili și al familiilor care au atestat pentru adopție a crescut cu o treime în primele trei luni ale anului, scrie ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe pagina sa de sociazare, cu ocazia Zilei Naționale a Adopției.

 



"Dacă în ultimii ani numărul familiilor atestate s-a menţinut la aproximativ 2.000, în primul trimestru al acestui an, pentru prima dată, numărul lor a crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 3.087. Concomitent, numărul copiilor declaraţi adoptabili a crescut cu 35% faţă de media anilor precedenţi, ajungând astăzi la 4.249", a explicat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a postat mesajul pe pagina sa de Facebook la scurt timp după participarea la o dezbatere pe tema adopţiei. În cadrul evenimentului, ministrul de resort a declarat că în acest an există mult mai multe familii gata să adopte copii.

"Avem tot mai mulţi copii care pot şi trebuie să iasă din sistemul de protecţie şi avem tot mai multe familii care îşi doresc să devină familie adoptatoare şi în acelaşi timp a crescut numărul familiilor care au deja atestat de adopţie, ceea ce înseamnă că anul 2020, un an pandemic, a produs şi un lucru bun în România, şi anume toată această documentaţie şi pregătire a procesului de adopţie a condus la existenţa unui număr mai mare de familii gata să adopte decât în anul precedent", a precizat Raluca Turcan.

În plus, ministrul Muncii a anunțat că în scurt timp vor fi definitivate normele de aplicare ale legii adopţiei. 

"Suntem pe punctul de a definitiva normele de aplicare ale legii adopţiei, atât de aşteptate în procesul de simplificare a adopţiei. Adopţia este cea mai importantă formă de protecţie a unui copil abandonat şi singura care poate să îi ofere şansa la o dezvoltare armonioasă în sânul unei familii care să-l iubească şi să-l sprijine constant în îndeplinirea visurilor pe care orice copil le are. Subiectul adopţiei este unul destul de delicat, pentru că cei care doresc să adopte un copil aşteaptă un proces facil, de scurtă durată, mai puţin birocratic", a mai spus Raluca Turcan. 

×