x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turcan vrea să regândească asistenţa socială. Anunţă o nouă lege

Turcan vrea să regândească asistenţa socială. Anunţă o nouă lege

22 Sep 2021   •   16:28
Turcan vrea să regândească asistenţa socială. Anunţă o nouă lege

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că legea asistenţei sociale va fi modificată, astfel încât statul să finanţeze ţintit o persoană aflată în dificultate şi nu instituţii de asistenţă socială.

"Alături de organizaţii neguvernamentale am finalizat deja şi urmează să fie pusă în dezbatere publică o nouă lege a asistenţei sociale, astfel încât să permitem funcţionarea serviciilor integrate de asistenţă socială, să deschidem parteneriatele între public şi privat, iar statul să finanţeze ţintit o persoană aflată în nevoia de asistenţă socială şi nu per ansamblu instituţii de asistenţă socială. Sper să găsim înţelepciune şi solidaritate la nivelul societăţii să mergem şi în asistenţa socială pe acelaşi sistem ca în educaţie, finanţarea urmează beneficiarul", a declarat ministrul Muncii, după inaugurarea primului centru itinerant de asistenţă pentru copiii cu dizabilităţi.

Ulterior, în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Prefectura judeţului Tulcea, oficialul guvernamental a menţionat că modificarea legislativă este însoţită şi de măsuri complementare prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), respectiv alocarea a 182 de milioane de euro pentru crearea centrelor cu servicii sociale necesare persoanelor vulnerabile.

Raluca Turcan a afirmat că săptămâna viitoare va avea o primă consultare pe noua formă a legii privind asistenţa socială.

"Noua lege a asistenţei sociale va fi sustenabilă. Asistenţa socială nu mai poate fi privită în România ca o povară. Nu poţi fi un stat civilizat, respectat, cu un mediu antreprenorial puternic, dacă ai nuclee de sărăcie lucie în ţară. Aceste nuclee pot fi sprijinite şi ajutate cu asistenţă socială de calitate", a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.



 

×
Subiecte în articol: raluca turcan