x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident GRAV pe Şoseaua Kiseleff. O ambulanţă SMURD în care se aflau un copil şi mama lui s-a răsturnat

Accident GRAV pe Şoseaua Kiseleff. O ambulanţă SMURD în care se aflau un copil şi mama lui s-a răsturnat

13 Ian 2020   •   21:07
Accident GRAV pe Şoseaua Kiseleff. O ambulanţă SMURD în care se aflau un copil şi mama lui s-a răsturnat

Un pacient minor şi mama sa se aflau în ambulanţa SMURD care s-a răsturnat, luni seară, pe Şoseaua Kiseleff, în urma unui accident, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

Potrivit sursei citate, ambii sunt conştienţi, cooperanţi, fiind preluaţi de o altă ambulanţă.

Circulaţia este restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Strada Arhitect Ion Mincu până la Piaţa Victoriei.

"În jurul orei 19,00, conducătorul unei autospeciale SMURD, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe Şoseaua Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf către Piaţa Victoriei, având în funcţiune sistemele speciale de avertizare acustică şi luminoasă, la intersecţia cu Strada Arh. Ion Mincu a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, în urma impactului răsturnându-se autospeciala SMURD", se arată în comunicatul Poliţiei.

Conducătorii autoturismelor nu consumaseră băuturi alcoolice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident Kiseleff