x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un diplomat român, numit șef al Delegației Uniunii Europene în Muntenegru

Un diplomat român, numit șef al Delegației Uniunii Europene în Muntenegru

08 Iun 2020   •   15:31
Un diplomat român, numit șef al Delegației Uniunii Europene în Muntenegru

Ministerul Afacerilor Externe a salutat decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, privind numirea diplomatului român Oana Cristina Popa în poziția de șef al Delegației UE în Muntenegru.

”Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, privind numirea diplomatului român Oana Cristina Popa în poziția de șef al Delegației UE în Muntenegru”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Oana Cristina Popa este, în prezent, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Serbia.

“Această numire este o reconfirmare atât a contribuției și expertizei României la nivel european în ceea ce privește zona Balcanilor de Vest, cât și a profesionalismului doamnei ambasador Oana Popa”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că va continua demersurile de promovare a candidaturilor diplomaților români în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), pentru a asigura o prezență semnificativă a candidaților români în cadrul diplomației europene, care să reflecte experiența pe care aceștia o dețin în numeroase domenii.

Mediafax

×