x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şpaga din parcarea Internelor

Şpaga din parcarea Internelor

de Mara Raducanu    |    Violeta Fotache    |    19 Noi 2010   •   17:35
Şpaga din parcarea Internelor
Sursa foto: Grigore Popescu/Agerpres
138630-grigore-popescu-agerpres-4868315.jpgOmul de afaceri gălăţean Cătălin Constantin Chelu şi partenerii săi Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea au fost arestaţi pentru 29 de zile prin mandatele emise duminică dimineaţă de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Cătălin Chelu a fost prins vineri în flagrant delict după ce i-a oferit se­cretarului de stat în MAI  Dan Valentin Fătuloiu suma de 212.850 de lei (echivalentul a aproximativ 50.000 de euro), pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor penale în care el şi complicii săi sunt cercetaţi. "Pentru remiterea acestei prime tranşe de bani, inculpatul Chelu Cătălin Constantin a fost ajutat de inculpaţii Badea Ştefan Niţache şi Constantinescu Gabriel", mai arată DNA. Flagrantul s-a petrecut în faţa Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cătălin Constantin Chelu a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă, în timp ce partenerii săi de afaceri, Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea au fost arestaţi preventiv pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită. Conform procurorilor DNA, afaceristul gălăţean era dispus să-i dea şpăgi imense lui Dan Fătuloiu, pentru ca acesta să-l facă scăpat de câteva dosare penale în care era cercetat de procurorii mai multor parchete (printre care şi DIICOT) pentru eva­ziune fiscală, spălare de bani şi infracţiuni privind piaţa de capital.

În perioada august-12 noiembrie 2010, Chelu i-ar fi promis lui Fătuloiu chiar un milion de euro, susţine DNA. "Promisiunea s-a realizat prin intermediul inculpaţilor Badea Ştefan Niţache, Bunu Antonel Cristi şi Constantinescu Gabriel, care au acţionat atât direct, cât şi prin intermediul unei alte persoane. În acest context, la data de 12 noiembrie 2010, Chelu Cătălin Constantin a modificat promisiunea iniţială şi a oferit chestorului-şef de poliţie Fătuloiu Dan Valentin, în scopul menţionat mai sus, suma de 50.000 de euro (în numerar) şi foloase materiale în va­loare de aproximativ 270.000  de euro (reprezentând contravaloarea unui teren şi a unei case ce urma a fi construită de Chelu Cătălin Constantin)", arată procurorii anticorupţie.

Anchetatorii DNA au mai descoperit că afaceristul gălăţean Cătălin Chelu ar fi intenţionat să-l folosească pe Fătuloiu drept pârghie pentru a-şi obţine titlul de acţionar la o societate, oferindu-i 300.000 de euro, în numerar şi suportarea cheltuielilor pentru construirea unei case în valoare de aproximativ 120.000 de euro.

Potrivit chestorului Dan Valentin Fătuloiu, afaceristul încerca mai de mult timp să-l mituiască. Fătuloiu a precizat că vineri, Chelu a fost în biroul lui de la MAI şi că i s-au ofe­rit două case, două maşini şi 50.000 de euro mită pentru a le rezolva mituitorilor nişte dosare penale. Fătuloiu a mai precizat că a depus denunţ la DNA încă din vara acestui an, la dosar existând şi un denunţ depus de fiul lui Fătuloiu. Secretatul MAI a subliniat că fiul său a fost "agăţat" în afacere pentru că ofiţeri de poliţie l-ar fi trădat pe Fătuloiu, după ce acesta le-a cerut să întocmească o hartă relaţională a clanurilor mafiote. În 2006, numele lui Dan Fătuloiu a mai fost implicat într-un caz de corupţie, el fiind acuzat că ar fi pretins mită pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar. Anchetatorii DNA au stabilit însă că Fătuloiu nu a fost implicat în comiterea faptei.

Avocata lui Chelu, Ioana Ionescu, a declarat pentru Jurnalul Na­ţio­nal că "insistenţele au fost din partea domnului Fătuloiu". "Bănuim că a fost o provocare din partea domnului Fătuloiu. De ce bănuim asta? Pentru că toate întâlnirile care au avut loc, două de fapt, în 12 şi în 19 noiembrie, au avut loc la insistenţele dlui Fă­tu­loiu. În plus, cele două întâlniri au avut loc în sediul MAI, tot la insistenţele acestuia care a spus că nu vrea să se întâlnească decât la sediul mi­nisterului", ne-a declarat avocata Ioana Ionescu. Apărătoarea lui Cătălin Chelu ne-a mai precizat şi un aspect interesant privindu-l pe fiul secretarului de stat. "Din declaraţiile tuturor celorlalţi coinculpaţi în dosar reiese că aceştia consideră că fiul domnului Fătuloiu, împreună cu o altă persoană, ar fi contribuit la delapidarea unei mari sume de bani aparţinând societăţii ALPROM, de la Piteşti, firmă la care dl Chelu este acţionar majoritar. Cercetarea penală nu e terminată în acest dosar. Noi am declarat recurs împotriva arestării", ne-a declarat avocata Ioana Ionescu.

Demiteri, demisii, presupuse tentative de mituire, rapoarte, mitinguri, cereri de reorganizare la nivelul poliţiei venite chiar din partea preşedintelui Traian Băsescu. Cam aşa s-ar putea descrie atmosfera din ultima perioadă din "ograda" Mi­nisterului de Interne, condus de Traian Igaş. Cunoscut dintotdeauna ca fiind un minister controversat, în ultima perioadă situaţia de la Interne a fost ca un butoi cu pulbere.

După mitingul poliţiştilor din 24 septembrie din faţa Cotroceniului şi demisia lui Vasile Blaga din fruntea ministerului, "luptele" de la Interne au început să se joace cu cărţile pe faţă.  Protagonistul principal: Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat în Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Pu­blică. Lucrurile deja "întărâtate" după mitingul caşchetelor s-au amplificat o dată cu asasinatul de la Piatra Neamţ de acum câteva zile. Trimis "în teren" pentru supravegherea directă a anchetei de însuşi ministrul Igaş, Fătuloiu a cerut oficial demisia lui Aurelian Şoric, şeful IPJ Neamţ, acuzat de fraternizare cu interlopii zonei, în special cu clanul Mararu. Profitând de încrederea ministrului, Dan Fătuloiu a mers mai departe şi a cerut chiar demisia lui Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, punând ce­rerea sa "pe baza managementului defectuos al lui Tobă din ziua mitingului". Mai mult, i-a dat lui Traian Igaş un ultimatum: ori el, ori Tobă! Între timp, la Neamţ a ajuns Corpul de Control trimis de Traian Igaş care cercetează activitatea lui Şoric şi presupusele sale relaţii cu clanurile interlope, urmând ca săptămâna viitoare ministrul să pre­zinte un raport complet.

Pe fondul acestor ape tulburi de la Interne, iată că  scenariul continuă... Astfel că vineri  apare o altă "bombă", în care protagonistul este acelaşi Valentin Fătuloiu. Şi anume, presupusa tentativă de mituire a lui Fătuloiu, autorul fiind prins în urma unui flagrant delict organizat de DNA. Întrebat dacă a fost începută o anchetă pentru a se stabili dacă există vreo legătură între Dan Valentin Fătuloiu şi şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, Aurelian Şoric, ministrul de Interne, Traian Igaş, nu a infirmat acest lucru, precizând doar că se lucrează la un raport care va fi prezentat marţi.

Cine-i Chelu care l-a mituit pe Fătuloiu?
Cătălin Chelu este proprietarul celui mai mare portofoliu de companii listate la Bursa de la Bucureşti, cu 14 companii la care este acţionar direct sau prin intermediul unor firme interpuse. Personaj controversat, acuzat de presă pentru devalizarea Rotes SA şi că a vândut ilegal Secţia de Confecţii Metalice Teiş, în timp ce avea conturile blocate pentru datorii la stat. Potrivit "Top Forbes 500 miliardari", Cătălin Chelu (44 ani) are o avere estimată la 17 milioane de euro (locul 312 pe România) şi este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe bursa românească de acţiuni.

Potrivit Ziarului Financiar, valoarea medie a companiilor lui Chelu nu depăşeşte zece milioane de lei, fiind vorba despre producători mici din industria de componente auto, componente electrice sau din sectorul alimentar. După cum informa Jurnalul Naţional, Chelu a fost acuzat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) că a încercat şi a reuşit, prin diverse firme, să obţină controlul unui pachet de acţiuni mai mare decât permite legea la SIF-uri. Totuşi, el este obligat să vândă acţiunile până rămâne cu mai puţin de 1%, CNVM respingând contestaţia lui Cătălin Chelu şi a firmelor deţinute de acesta.

Recent, omul de afaceri Cătălin Chelu a cumpărat, prin intermediul a două firme pe care le controlează, 35,4% din acţiunile producătorului de aparate electrocasnice Electroargeş Curtea de Argeş. Cea mai mare participaţie,
de 29,61%, este deţinută prin firma Portavon Galaţi, iar un pachet de 5,79% este în posesia firmei Materra Com, potrivit unor notificări transmise Bursei.






×