x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Care este starea de sanătate a pacienților transferați după incendiul de la „Matei Balș”

Care este starea de sanătate a pacienților transferați după incendiul de la „Matei Balș”

de Alice Petrescu    |    29 Ian 2021   •   14:14
Care este starea de sanătate a pacienților transferați după incendiul de la „Matei Balș”

Incendiu devastator, în această dimineață, la Spitalul Matei Balș, din Capitală. Cinci persoane au decedat, patru dintre ele fiind găsite carbonizate. Peste o sută de bolnavi  COVID-19 au fost evacuați, dintre care 53 au fost trimiși la alte spitale din București.  Potrivit Ministerul Sănătății zece din cei peste 50 de pacienți transferați  sunt  internați la terapie intensivă, trei fiind intubați.

 

Cinci bolnavi COVID din pavilionul în care a izbucnit incendiul au fost transferați la Spitalul Universitar, starea unuia dintre ei fiind agravată de intoxicația cu fum. Cătălin Cârstoiu, managerul spitalului spune că „toți erau pe oxigen suplimentar, iar după evaluarea lor, unul dintre ei a suferit arsuri de căi respiratorii și a trebuie să fie intubat pentru a-l proteja. Din păcate, în cazul acestor pacienți, intoxicația cu fum suferită în urma incendiului se suprapune cu afectarea pulmonară COVID.

Medicul a adăugat pentru libertatea că după incidentul de la „Matei Balș”, colegii lui se așteaptă ca numărul pacienților cu simptome de COVID să crească în următoarea perioadă. „Secția de Primiri Urgențe va trebui să se pregătească pentru un flux ridicat de pacienți infectați cu noul coronavirus sau suspecți. Asta pentru că Spitalul Matei Balș o să-i redirecționeze spre alte unități medicale, inclusiv spre noi”, a spus doctorul Cătălin Cârstoiu

 

Cinci pacienţi  transportaţi, vineri dimineaţă, de la Institutul Matei Balș la Spitalul Sfântul Pantelimon
 

Cei cinci pacienţi transportaţi, vineri dimineaţă, de la Institutul "Matei Balş" la Spitalul "Sfântul Pantelimon" sunt stabili, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Firella Mitoiu. "Sunt cinci pacienţi. Sunt stabili, nu este niciunul intubat", a afirmat medicul. Potrivit acesteia, patru pacienţi sunt la Terapie intensivă şi unul în secţia Medicală.

Spitalul Marius Nasta a primit 4 pacienți de la Balș, doi sunt în stare mai gravă

Spitalul Marius Nasta a primit patru pacienți, doi bărbați și două femei, cu vârste între 62 și 84 de ani, dintre care două persoane sunt stabile, iar două, un bărbat și o femeie, sunt la terapie intensivă, în stare mai gravă, a declarat joi directoarea spitalului Beatrice Mahler.

Spitalul mai are disponibile 32 de locuri COVID, a precizat Mahler.

Directoarea spitalului spune că, din cauza epidemiei COVID și a numărului mare de pacienți, instalațiile electrice și de oxigen ale spitalelor sunt suprasolicitate. „Consumul de oxigen nu a mai fost atât de mare, este necesară o infrastructură nouă”, a spus Mahler.

Pacienţii de la "Matei Balş" transferaţi la Spitalul de Urgenţă Militar - la ATI, cei de la Spitalul ROL2 sunt stabili

Cei doi pacienţi transferaţi, vineri, de la "Matei Balş" la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) se află la Terapie Intensivă, iar cei doi transferaţi la unitatea ROL2 din Otopeni se află în stare stabilă şi nu prezintă arsuri, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

"Pacienţii transferaţi la SUUMC se află internaţi, în prezent, în Secţia Terapie Intensivă a spitalului, fiind în diferite etape de reevaluare medicală multidisciplinară, date fiind suspiciunile de diagnostice asociate bolii de bază (COVID 19) ca urmare a efectelor incendiului care a avut loc în această dimineaţă", arată MApN într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, pacienţii internaţi la Formaţiunea ROL2 de la Institutul "Ana Aslan" din Otopeni sunt în stare stabilă, fără arsuri, echilibraţi hemodinamic şi respirator.

Reprezentanţii MApN anunţă că familiile celor patru pacienţi au fost anunţate despre starea acestora de sănătate şi sunt în contact cu echipele medicale.

Unul dintre pacienții trimiși la Floreasca a decedat

Potrivit MS, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat, fiind a patra patra victimă a incendiului de la Matei Balș.

Situația pacienților transferați:

  • 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București - Toți pacienții sunt stabili, dependenți de oxigen pe mască.
  • 5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București - Un pacient intubat de la intoxicație cu fum, ceilalți 4 stabili.
  • 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias” - Toți sunt cu oxigen pe mască, stabili.
  • 4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” - Un pacient pe ATI, oxigen pe mască. Așteaptă încă doi pacienți de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni.
  • 5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” - 4 pacienți în ATI cu oxigen pe mască și unul pe CPAP.
  • 4 pacienți la Spitalul Militar Central - 2 pacienti stabili la -ROL 2, un pacient intubat ATI în spital, un pacient stabil in ATI.
  • 3 pacienți la Spitalul „Witting” - trei pacienți stabili conștienți, Cel de - al patrulea adus in aceasta unitate a fost transferat la Spitalul Militar Central
  • 4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” - Doi în ATI cu oxigen pe mască , 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”, un pacient intubat.
  • 3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” - stare stabilă
  • Un pacient a fost transferat la Spitalul Monza și alți 2 pacienți urmeaza a fi transferati la Spitalul V Babeș.
  • 7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca - 6 pacienți stabili, 1 pacient decedat (este cel care a avut nevoie de resuscitare - a patra victimă).

 

×
Subiecte în articol: incendiu matei bals