x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unde vor vota alegătorii cu febră peste 37,3 grade. Anunţul făcut de Nelu Tătaru

Unde vor vota alegătorii cu febră peste 37,3 grade. Anunţul făcut de Nelu Tătaru

16 Sep 2020   •   16:55
Unde vor vota alegătorii cu febră peste 37,3 grade. Anunţul făcut de Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru spune că alegătorii care se vor prezenta la urne în 27 septembrie și vor avea febră de peste 37,3 de grade vor vota într-o cabină specială.

„Aceasta va deveni din acel moment și urnă și cabină de vot dedicată în care vor merge doar cei care au simptomatologie respiratorie sau care prezintă subfebrilități sau febră. Cabina se va dezinfecta după fiecare participare a fiecărui votant care prezintă astfel de simptome”, a spus Tătaru.

În ceea ce privește urna mobilă, ministrul Sănătății a precizat că aceasta se va deplasa cu personal echipat corepunzător, întâi la cei care au solicitat urna mobilă și au patologie non-COVID.

„Urmează apoi cei care se află în carantină și în izolare pentru patologie COVID”, a explicat Nelu Tătaru.

 

×
Subiecte în articol: nelu tataru COVID vot