x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE. Percheziții la Opera Națională Română din Iași pentru delapidare. Beatrice Rancea audiată

UPDATE. Percheziții la Opera Națională Română din Iași pentru delapidare. Beatrice Rancea audiată

01 Mar 2021   •   14:05
UPDATE. Percheziții la Opera Națională Română din Iași pentru delapidare. Beatrice Rancea audiată
Sursa foto: Hepta

Managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Beatrce Rancea, a fost reținută de anchetatori și dusă pentru audieri la sediul DIICOT Iași. Ancheta vizează un prejudiciu de 5 milioane de lei. În acest dosar mai sunt audiate 13 persoane. 

La Opera din Iaşi există un conflict între o parte dintre angajaţi şi conducerea instituției.

"Ar fi fost conceput un sistem menit să crească nivelul de trai al membrilor grupului, într-un mod discreţionar în realizarea actului managerial, dar şi prin scurgerile ilegale de bani, fără consultarea departamentelor specializate, de achiziţie publică sau de contabilitate, prin încheierea de contracte comerciale, civile şi de cesiune de drepturi de autor, fără respectarea prevederilor legale, în beneficiul membrilor grupului şi al partenerilor acestora, delapidând în acest mod patrimoniul unităţii administrate", transmite Poliţia Română. 

UPDATE1 Procurorii DIICOT au efectuat, luni dimineață, 36 de percheziții domiciliare în București și Iași într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și constituire de grup infracțional organizat.

Începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat, alternativ, în municipiile Iaşi, respectiv Bucureşti, un grup infracţional organizat condus de către Beatrice Rancea, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane, potrivit g4media.ro.

Membrii grupului au acţionat în scopul de a obţine sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii.

Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi.

Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte a vizat cheltuielile cu colaboratorii și chiriile. Valoarea prejudiciului este de 5 milioane de lei, precizează DIICOT.

Știre inițială. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism desfășoară, luni dimineață, percheziții la Opera Națională Română din Iași.

Perchezițiile vizează mai multe persoane angajate în instituție, unele dintre acestea fiind luate de acasă și duse la audieri, printre care și artiști.

Controlul DIICOT vine în contextul în care, în ultimele luni, au existat tensiuni între angajați și managerul instituției, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părți.  

×