x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raluca Turcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri

Raluca Turcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri

24 Mar 2021   •   15:05
Raluca Turcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri
Sursa foto: Lucian Alecu

Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri are ca obiectiv, printre altele, reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, astfel încât eventuala eliminare a unor sporuri să fie compensată, iar angajatul să nu piardă din venituri, a scris, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe pagina sa de socializare.

 



"Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri, în lucru acum la minister, urmăreşte să aducă echitate şi performanţă în sistem. Obiectivele sunt: eliminarea discrepanţelor salariale din sistemul bugetar; restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate şi între domenii de activitate; reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare va compensa eventuala eliminare a unor sporuri, aşa încât în final angajatul să nu piardă şi, în plus, să avem o lege corectă; instituirea unui sistem de stimulare a performanţei", a mai spus ministrul Muncii pe Facebook.

×
Subiecte în articol: raluca turcan